Asalt sanitar la CJ, salariaţii din spitale ameninţă cu grevă- FOTOGALERIE

 

Aşa cum au anunţat încă de la începutul săptămânii trecute atât liderii sindicali din sistemul sanitar cât şi o parte din salariaţii Spitalului Judeţean Mavromati au participat astăzi la o acţiune de protest în faţa Palatului Administrativ pentru a-şi manifesta nemulţumirea faţă de măsurile luate de conducerea unităţii spitaliceşti pentru reducerea cheltuielilor.
Potrivit sindicaliştilor manifestările lor împotriva acestor măsuri nu se vor opri la această simplă pichetare ci au de gând să meargă până în pânzele albe pentru a reuşi să îşi primească drepturile care le-au fost încălcate. Printre revendicări s-ar număra unele mai grave cum ar fi neacordarea tichetelor de masă, acordarea la minim a unor sporuri şi deficitul acut de personal cu care e confruntă unităţile spitaliceşti.
„Toate problemele pe care noi le-am ridicat şi cu care ne confruntăm mult mai acut de la începutul anului 2013 ne-au determinat să începem protestele sindicale începând cu pichetarea de astăzi. După pichetare vom recurge la grevă vom încerca întâi cu greva japoneză, apoi şi grevă generală. De data aceasta oamenii sunt foarte hotărâţi”,
a declarat Lia Temciuc, lider sindical al Spitalului Judeţean.

De asemenea şi liderul Sindicatului Sanitas, Octavian Dumitru a susţinut cele relatate de colegii săi şi crede că aceste acţiuni de protest trebuie menţinute în speranţa că, cineva îi va asculta şi le va rezolva măcar parţial problemele. „Toate ne nemulţumesc este destul timp de când atragem atenţia asupra problemelor majore ale personalului, în loc ca lucrurile să fie mai spre normalitate se complică. Noi am făcut nişte propuneri într-o scrisoare care a fost adresată astăzi preşedintelui Consiliului Judeţean, d-lui prefect şi DSP-ului”, a declarat Octavian Dumitru liderul Sanitas.
După aproximativ jumătate de oră de când au început să picheteze o delegaţie a protestatarilor urcat în sala Ştefan Luchian a Palatului Administrativ pentru a avea o discuţie cu preşedintele CJ, Florin Ţurcanu, vicepreşedintele Gheorghe Sorescu şi prefectul Costică Macaleţi.
Revenim cu detalii de la întâlnirea cu şefii din CJ
[[galerie-foto]]
CITEŞTE:
 ACUM : Zeci de angajaţi din spitale protestează în Piaţa Revoluţiei – FOTOGALERIE