Așa arată inconștiența: S-a urcat la volan fără să fi avut în viața lui permis, iar mașina era ”puțin” neînmatriculată

Agenții Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au oprit ieri pentru control, pe un drumul public din Avrămeni, un autovehicul condus de un bărbat, de 37 de ani, din aceeași localitate.  

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.


Mai mult decât atât, autovehiculul pe care îl conducea tracta o remorcă neînmatriculată.


Acum, bărbatul care a făcut-o pe-a șoferul va avea o dublă problemă legală întrucât cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis, dar și pentru punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat.

 

FOTO: depositphotos.com