Artistul Aurelian Antal, condus astăzi pe ultimul drum

S-a stins din viață la 75 de ani, lăsând în urmă o operă impresionantă.

 

Artistul Aurelian Antal s-a stins din viață duminică, 20 noiembrie 2022, la Dorohoi, acolo unde a trăit și a creat în ultimele decenii de viață.

 

”Cu adâncă durere în suflet, copiii, nepoții și rudele apropiate anunță cu profund regret trecerea la cele veșnice a celui care a fost prof. Aurelian Antal. Corpul neînsuflețit a fost depus luni, 21 noiembrie 2022, la capela Catedralei din Dorohoi”, este mesajul familiei artistului.

 

Înmormântarea va avea loc astăzi, 23 noiembrie 2023, la ora 13.00, la Cimitirul din Dorohoi.

 

Aurelian Antal s-a născut în localitatea Topliţa, judeţul Harghita, în ziua de 28 iunie 1947, într-o veche familie de români.

 

 ”Spiritul viu, novator, rebel, al tânărului Aurelian Antal, avea să găsească un teren propice dezvoltării şi afirmării sale, pe băncile Facultăţii de Arte Plastice din Iaşi, pe care a absolvit-o în anul 1969, avându-i drept colegi de generaţie pe câţiva dintre cei mai titraţi artişti plastici ai prezentului: Victor Hreniuc, Gabriel Baban, Constantin Eşanu, Silvia Botez-Anghel, Eugeniu Iftene, Eugen Mircea, Ion Maftei, iar ca profesori pe Dan Hatmanu, Gheorghe Macarie etc. Abordează şi promovează genuri extrem de variate, din domeniul artelor plastice (pictură, grafică, sculptură, design ambiental şi industrial, scenografie etc.), dovedindu-se, prin nivelul de virtuozitate pe care l-a atins, în fiecare dintre ele, un artist multilateral, un artist deplin, în adevăratul sens al cuvântului”, spune Ciprian Voloc.

 

 Dumnezeu să îl odihnească în pace!