Artista din Botoșani care colorează lumea, expoziție de suflet în județul vecin – FOTOGALERIE

O artistă din Botoșani înfrumusețează lumea cu talentul său. În perioada aceasta, Talida Grunzac își expune o colecție de 15 lucrări de pictură la Iași.

 

Expoziția este intitulată „Ferestre către suflet” și poate fi vizitată zilnic, până pe 4 august la Iulius Mall din Iași între orele 10.00 – 22.00.

 

„Ca orice expoziție este un mod de a le arăta apropiaților și celor care sunt interesați de ceea ce lucrez eu. Să-mi vadă mai bine lucrările, emoțiile și sentimentele pentru că așa mă exprim eu cel mai bine. E ceva de suflet . Încerc să expun cât mai mult tocmai pentru a fi prezentă și a nu mă uita într-un fel”,

 Talida Grunzac, artist plastic

 

De altfel, artista a participat la numeroase expoziții de grup ani la rând atât la Botoșani cât și la Iași, Suceava, Fălticeni.  Ba chiar a participat și la cele internaționale precum Expoziție Bienala di Spoleto, Festivalul Internațional de Artă și Tradiție în Europa, ediția a VII-a.

 

 

download from google play download from apple store