Artista cu vioara se întoarce acasă după 10 ani, alături de elvețianul cucerit de Botoșani: E o atmosferă frumoasă, oamenii te primesc bine / Ador mâncarea românească

Melomanii botoșăneni sunt așteptați vineri, 18 februarie, la concertul săptămânal al Filarmonicii ”George Enescu”.

 

Un concert care se anunță a fi unul aparte. Și asta deoarece violonista Diana Turcu va cânta în orașul natal. Stabilită de câțiva ani în Elveția, după un periplu profesional în Germania, artista revine pe scena de la Botoșani, regăsind în orchestră foști profesori sau colegi de școală din timpul liceului.

 

Însă emoția violonistei este dublată de faptul că va evolua la Botoșani alături de un artist elvețian, împreună cu care a cântat deseori, dar niciodată în România.

 

Astfel, concertul de vineri, aflat sub bagheta dirijorului Mircea Holiartoc, îi va avea ca soliști pe violonista Diana Turcu și violistul Michel Willi (Elveția), cei doi pregătind pentru publicul botoșănean Simfonia concertantă pentru vioară, violă și orchestră, KV. 364, de W.A. Mozart. Programul serii va fi completat de Uvertura operei „La clemenza di Tito” (W. A. Mozart) și de Sinfonietta pe teme rusești, op 31 (N. Rimski-Korsakov).

 


(Dirijorul Mircea Holiartoc)

 

 

”Cel mai greu, mai provocator, e să cânți acasă”

 

Diana Turcu s-a născut în Botoșani, a urmat de la 7 ani cursurile Liceului de Artă ”Ștefan Luchian”, pentru ca de la 15 ani să continue la Colegiul Național de Artă ”Octav Băncilă” din Iași, oraș în care a absolvit ulterior și Conservatorul. În anul trei se afla deja la Weimar, în Germania, cu o bursă Erasmus, pentru ca după un an să fie acceptată la Master, în același timp activând și în orchestra din Jena, Germania. Din Weimar avea să plece apoi către Zürich, în Elveția, pentru a studia cu Rudolf Koelman, despre care știa că este ultimul student al marelui violonist Jascha Heifetz. Aici, în Elveția, avea să urmeze un Master, apoi și al doilea, în Pedagogie Muzicală.

 

Recunoaște că are emoții înaintea concertului de la Botoșani.

 


(Violonista Diana Turcu)

 

”M-am întâlnit cu foști colegi, chiar și pe stradă. E o atmosferă frumoasă, oamenii te primesc bine, cu căldură. Și mă bucur că întâlnesc atâtea fețe cunoscute. Am avut emoții de azi dimineață. Pentru că cel mai greu, mai provocator, e să cânți acasă. Prima dată am cântat la Botoșani când aveam 14 ani, apoi la 23 de ani. Acum, după 9 sau 10 ani, voi cânta din nou”, a mărturisit Diana Turcu.

 

Botoşăneanul.ro v-a prezentat povestea Dianei Turcu: Diana Turcu, de la fetița cu trompetă la violonista îndrăgostită de Enescu: Sufletul rămâne întotdeauna acolo unde te-ai născut / Suntem sclavii muzicii, de aceea avem degetele rupte, chinuite, diforme…

 

Va cânta pe scena de la Botoșani alături de violistul Michel Willi, din Elveția.

 

 

”Botoșani e un oraș foarte pașnic”

 

Artist carismatic, jovial, gata să împrăștie în fiece clipă zâmbete și bună dispoziție, Michel Willi spune că a fost surprins să găsească un oraș atât de liniștit, în contrast cu lumea din care vine, cu forfota și cu oamenii mereu grăbiți.

 

”Botoșani e un oraș foarte pașnic, liniștit, oamenii nu se grăbesc, sunt foarte relaxați și asta e bine. În Zürich toată lumea merge foarte rapid pe stradă, oamenii sunt ocupați, mereu pe telefon…”, spune Michel Willi. 


 


(Michel Willi, violist)

 

Dacă la Botoșani vine pentru prima dată, în România a cântat de nenumărate ori, în special cu orchestra din Zürich, la Festivalul ”George Enescu” din București. Dar a mai fost și în Transilvania, Mureș, Sibiu, Cluj, Timișoara.

 

”Ador mâncarea românească! Muzicienilor mereu le place mâncarea (râde), mă rog, celor mai mulți muzicieni”, nu scapă Michel Willi prilejul să puncteze.

 

Este un artist cu experiență, format la rândul său de artiști de renume, dacă amintim de P. Novsak și A. Piraccini, apoi studiile de Master cu I. Ozim și A. Shtern, în Los Angeles.

 

În 1993-19994 a fost laureat al Fundației Kiefer-Hablützel și al Asociației Elvețiene a Muzicienilor. Din 1993 până în 1998, Michel Willi a fost membru al Orchestrei orașului Winterthur, al Orchestrei Operei din Zurich și al Filarmonicii de cameră din Bavaria. Din 1998 este membru permanent al Orchestrei Tonhalle din Zurich. De asemenea, ca muzician de cameră este membru al octetului elvețian, iar din 2000 până în 2010 a fost membru al Cvartetului Niziol Zurich.

 

Deși a studiat dintru început vioara, în final a ales viola. Chiar dacă, spune artistul, repertoriul pentru violă este mult mai restrâns decât cel pentru vioară.

 

”Artistul este un receptacul pentru emoții care vin de peste tot: din cer, din pământ, dintr-o bucățică de hârtie, dintr-o formă trecătoare, dintr-o pânză de păianjen”, spunea Pablo Picasso. Iar Michel Willi recunoaște că și el, asemenea, tuturor artiștilor, se luptă cu emoțiile înaintea și în timpul fiecărui concert.

 

”Dacă trebuie să te ridici să vorbești în fața a o sută de oameni nu ești așa de relaxat. Și pentru muzicieni este la fel. Trebuie să mă concentrez foarte mult pe minte, pe comportament, pe ce gândesc. Pentru că dacă încerc să mă gândesc că e dificil și să sper să nu fac o greșeală o să mă influențeze, începi să tremuri și apoi nu mai e niciun sunet. Pentru mine cea mai importantă chestie e să știu ce pot să fac. Însemnând că emoțiile să nu îmi influențeze negativ muzica”, spune Michel Willi.

 

În spatele fiecărui concert se află multă concentrare, mult exercițiu, mai ales în cazul soliștilor.

 

”Oamenii care devin soliști au bineînțeles antrenament, fac asta de multe ori, de fiecare dată devin mai buni. Uneori te gândești la chestii ciudate în timpul cântatului și asta e rău pentru muzică. Trebuie să te gândești foarte bine doar la muzică. În dimineața asta ascultam un podcast al unui pianist care spunea toate lucrurile pe care le consideră importante. Mai întâi postura e importantă. Dacă ai o postură bună deja te simți mai bine… Și toate simțurile sunt importante. Dacă miroși bine se eliberează endorfine pozitive… Gândește doar la momentul în care cânți. Nu te gândi la ce urmează, poate faci o greșeală, trăiește mereu în prezent și doar ascultă muzica. Și respiră! Dar presupun că e ceva ce ai nevoie să exersezi”, mărturisește Michel Willi.

 

Cei doi artiști, dar și membrii orchestrei Filarmonicii ”George Enescu” Botoșani, alături de dirijorul Mircea Holiartoc, așteaptă publicul meloman în sala de concerte vineri, 18 februarie 2022, de la ora 18.30.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store