Aroşoaie: Tot personalul TESA inclusiv de la Mavromati va fi evaluat

 

„Vor rămâne cei mai buni”, a fost afirmaţia vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Mihai Aroşoaie cu privire la situaţia salariaţilor TESA din cele patru spitale care fac obiectul hotărârii referitoare la reorganizarea unităţilor sanitare din municipiu.
Astfel, într-un final în cadrul unei şedinţe a Executivului CJ care a avut loc la prima oră din dimineaţa zilei de luni 21 noiembrie 2011, s-a propus varianta ca toţi salariaţii de la birouri, inclusiv cei din cadrul Spitalului Judeţean să participe la o testare privind încadrarea pe posturi în noua organigramă. Acest lucru însă urmează a se produce după ce va fi dată Hotărârea de Guvern privind comasarea celor trei spitale cu Mavromati, prin care va fi stabilit şi numărul de paturi de la nivelul celei mai mari unităţi spitaliceşti din judeţ. „Am discutat la Direcţia de Sănătate Publică cu d-na Mihailovici să îi selectăm pe cei care rămân şi pe cei care rămân pe dinafară. Şi nu poate fi vorba de concurs pentru că nu sunt posturi vacante, că se va face printr-o testare a personalului, o evaluare. Azi la şedinţa de executiv pe care am avut-o dl. preşedinte a spus că, chiar şi cei de la Spitalul Judeţean vor fi supuşi evaluării, deci toată lumea şi o să rămână cei mai buni”, a declarat Mihai Aroşoaie, vicepreşedinte CJ. În cazul personalului medical şi cel auxiliar, toţi salariaţii urmează a fi preluaţi de Spitalul Judeţean dat fiind faptul că numărul celor din aceste categorii se situează sub limita impusă de lege. (G.E.)