Armată de oameni, în control înaintea sărbătorilor: Unități ÎNCHISE și produse DISTRUSEFOTO & VIDEO

Mai multe instituții au realizat controale comune, fiind descoperite nereguli grave.

 

Comandament de sărbători

 

În perioada 19-21 decembrie 2023, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a  Criminalității Economice, împreună cu specialiști ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor  Botoșani și Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Botoșani au acționat pe raza municipiilor Botoșani și Dorohoi, precum și a orașelor Darabani și Săveni pe linia prevenirii și combaterii actelor de evaziune fiscală și a altor fapte de natură a aduce atingere normelor sanitar veterinare și pentru siguranța populației.

 

Astfel, în perioada de referință  au fost verificați 66 de agenți economici, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 160.000 de lei, a fost dispusă confiscarea a 6.500 de lei, reprezentând numerar nefiscalizat și a fost suspendată activitatea a trei operatori economici pentru lipsa aparatelor de marcat electronice fiscale.

 

Unități închise

 

Sancțiunile au fost aplicate după cum urmează: 12 sancțiuni în valoare de 133.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind obligativitatea utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale, 2 sancțiuni în valoare de 20.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind protecția consumatorului și 5 sancțiuni în valoare de 13.200 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.

 

În același context,  pentru nerespectarea normelor igienico – sanitare,  specialiștii din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Botoșani au dispus și procedat la distrugerea unor produse alimentare în valoare de 4.000 lei.