Armată de oameni, în control la stațiile GPL: Nereguli grave descoperite, s-au dat iar amenzi – GALERIE FOTO

O nouă ședință a avut loc luni dimineață la Instituția Prefectului în care au fost prezentate rezultatele controalelor din ultima săptămână la stațiile GPL.

 

Șefi băgați în ședință

 

Prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă a condus în această dimineață, la sediul Instituției Prefectului – Județul Botoșani, în sala Ștefan Luchian, ședința de analiză a rezultatelor intermediare a controalelor pentru identificarea problemelor existente la nivelul instituțiilor publice şi operatorilor economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv gaz petrolier lichefiat (GPL) de pe raza județului Botoșani, în perioada 25 septembrie - 1 octombrie 2023.

 

La ședința de lucru au participat, comisar șef Costîn Tudor - Împuternicit șef al IPJ Botoșani, colonel Pălimariu Petru - Prim Adjunct al Inspectorului Sef  ISU Botoșani, Cristinel Poleucă - șef birou vamal – Biroul Vamal de Interior Botoşani, Daniela Lozneanu - inspector șef - Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoşani, Mihalache Daniela - Șef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizaţii APM Botoșani, Cristina Kashyap - Comisar şef – Garda Naţională de Mediu–Comisariatul Judeţean Botoşani, Ovidiu Luca - Inspector coordonator judeţean – ISCTR și Apostol Romulus - Șef serviciu în cadrul Direcției regionale Antifraudă Fiscală Suceava.

 

Verificările sunt efectuate de către echipe constituite prin ordin de prefect, fiind compuse din reprezentanți ai 11 instituții, respectiv: Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, Inspectoratul de Poliţie Județean Botoşani, Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Botoșani, Agenția Județeană pentru Protecția Mediului Botoșani, Agenția Teritorială ARR Botoșani, Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani, CNCIR (Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune S.A), Direcția Regională Antifraudă Fiscală Suceava, Biroul Vamal de Interior Botoșani, Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat Iași și Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Botoșani.

 

Operațiunile de control de la nivelul județului Botoșani se desfășoară în intervalul 1 septembrie 023-31 octombrie 2023, sub coordonarea Instituției Prefectului - Județul Botoșani.

 

Conform raportului intermediar, în perioada 25 septembrie - 1 octombrie 2023 au fost efectuate 56 de verificări separate, de către instituțiile cu atribuții de control, la operatori economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv GPL. Verificările s-au făcut la puncte de lucru. Este vorba despre o activitate de verificare la instituții publice, 36 la operatori economici și 19 la mijloace de transport. Au fost constatate 41 de nereguli, disfuncționalități sau deficiențe. Acțiunile de control au fost efectuate separat de către fiecare instituție cu rol de control, conform planurilor de control specifice.

 

Neregulile găsite

 

Potrivit unui comunicat transmis de Instituția Prefectului, cele mai importante nereguli constatate sunt:

-              lipsă autorizații/avize/documente de funcționare/comercializare/transport

-              manipulare/utilizare necorespunzătoare/neconformă a instalațiilor/rezervoarelor/recipientelor de depozitare/transport

-              alte tipuri de Deficiențe/Disfuncționalități/Nereguli constatate

 

Au fost dispuse 20 de măsuri de remediere, iar 3 autorizații și-au pierdut valabilitatea.

 

Totodată, au fost aplicate 38 sancțiuni contravenționale, din care 18 avertismente și 20 amenzi. Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de 168.370 lei.

 

Din totalul sancțiunilor contravenționale, 1 a fost aplicată de Garda Națională de Mediu, 15 de ISU Botoșani, 1 de IPJ Botoșani, 1 de ANAF, 9 de Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoşani  și 11 de ISCTR.

 

Prefectul le cere instituțiilor să rămână vigilente

 

”Acțiunile de verificare vor avea loc și în perioada următoare, până la analizarea tuturor operatorilor economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv gaz petrolier lichefiat (GPL) de pe raza județului Botoșani. Este un efort semnificativ, dar extrem de important și de necesar. Până acum s-au efectuat 312 acțiuni separate de verificare, fiind constatate 274 de disfuncționalități, pentru care au fost dispuse 174 măsuri de remediere și aplicate 202 de sancțiuni contravenționale, dintre care 76 de amenzi în cuantum de 851.545 lei. Demersurile noastre comune vizează prevenția, iar aceste verificări sunt necesare pentru a asigura siguranța cetățenilor. Am solicitat tuturor instituțiilor implicate în aceste acțiuni de verificare să rămâne vigilente.”

a declarat prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă.