Arhitecți voluntari prezenți la Darabani, pe șantierul primei școli sătești de stat din Moldova - FOTOGALERIE

Clădirea monument istoric a fost în picioare până după 1990, dar fără a mai fi întreținută, s-a autodemolat.

 

Unul dintre obiectivele principale asumate de la început de organizatorii Festivalului Zilele Nordului a fost reconstrucția primei școli sătești de stat din Moldova, înființată la Darabani în toamna anului 1841, pe cheltuiala boierului Theodor C. Balș.

 

Clădirea are o valoare de patrimoniu și simbolică deosebită, motiv pentru care, Asociația Nord și-a propus, alături de administrația locală și de mai mulți parteneri, să reconstruiască școala așa cum a fost, cu materialele din vremea în care a fost ridicată și implicând specialiști în domeniu, arhitecți, studenți, meșteri locali sau elevi, potrivit Darabaneni.ro.

 

Lucrările au fost inițiate anul acesta, când, în perioada festivalului, a fost pregătit terenul pentru edificarea construcției.

 

Pentru ziua de 17 septembrie a fost planificată o clacă, pentru a fi amenajată temelia.

 

Organizatorii au lansat un apel pentru voluntariat, la care au răspuns 15 studenți de la Facultățile de Arhitectură din Iași, Cluj și București.

 

Vremea a fost nefavorabilă și nu a permis o desfășurare de forțe așa cum era în plan, dar cei prezenți au reușit să pregătească piatra adusă de la Miorcani, care urmează să fie așezată la fundația școlii. Realizarea temeliei este obiectivul organizatorilor în această toamnă.

 

„Claca de azi (n.r.-17 septembrie) a avut rol educativ pentru studenții arhitecți care s-au înscris și pentru voluntarii noștri. Am pregătit piatra pentru așezarea fundației, atât am putut face acum, restul lucrării nu se poate face pe ploaie. Când prindem vreme bună, continuăm. Obiectivul anului este să rezolvăm complet fundația înainte de sfârșitul toamnei”,

Ștefan Teișanu, președintele Asociației Nord.

 

(Foto: Facebook Zilele Nordului / Darabaneni.ro)