Atacantul argentinian al FC-ului, dezvăluiri de la Botoșani: Clubul m-a ajutat ca totul să fie mai ușor

Atacantul argentinian Enzo Lopez (26 de ani), de la FC Botoșani, le-a povestit conaționalilor cum este viața sa din România.

 

Interviu în presa din Argentina

 

Enzo Lopez este unul dintre oamenii care au contribuit semnificativ la salvarea de la retrogradare a celor de la FC Botoșani în sezonul precedent de Superligă.

 

Atacantul a fost adus în iarnă, de urgență, printr-un efort disperat al patronului Valeriu Iftime de a întări echipa în vederea play-out-ului.

 

Enzo Lopez nu a avut nevoie de prea mult timp pentru a se acomoda. A marcat la debut, apoi a mai punctat de alte cinci ori, fiind unul dintre cei mai buni marcatori ai echipei.

 

Sud-americanul le-a explicat conaționalilor cum a luat decizia de a ajunge în România și în ce situație se afla clubul moldav în acel moment.

 

„Mi-au spus că există șanse”

 

 

„Ceea ce m-a convins să vin în România a fost șansa de a mă face remarcat în Europa, ceva ce îmi doream încă de mic. Și când s-a ivit ocazia, nu am ezitat și am acceptat.

 

Am ajuns într-o situație complicată. Echipa era pe ultimul loc în clasament și avea nevoie de multe puncte. Mi-au spus că există șanse. Am vorbit cu celălalt argentinian care joacă acolo, Juan Cruz Kaprof, și mi-a spus să vin. Din fericire, am debutat cu dreptul. Am reușit să marchez repede.

 

M-am adaptat rapid. A fost esențial că acolo era Kaprof, dar și echipa m-a făcut să mă simt foarte confortabil imediat. În plus, clubul m-a ajutat ca totul să fie mai ușor. Mai ales că la debut am marcat un gol și asta a ajutat foarte mult”, a povestit Enzo Lopez la emisiunea „A Quien Correspondeda”, transmis pe Radio Plaza, în Argentina, potrivit golazo.ro.

 

Recent, FC Botoșani a anunțat că a ajuns la un acord de prelungire a înțelegerii cu Enzo Lopez, pentru încă două sezoane.

 

„Mă simt atât de bine aici”

 

Argentinianul a avut numai cuvinte frumoase de spus despre prima ligă din România, pe care o consideră una în ascensiune.

 

„La momentul respectiv (n.r. - când a semnat cu Botoșani), era doar vorba doar de stabilitate economică pentru familia mea, dar acum mă simt atât de bine aici, încât am luat decizia să rămân.

 

M-a surprins cât de echilibrat este campionatul. Am jucat de la egal la egal contra campioanei, iar acest lucru nu se întâmplă peste tot. (n.r. - fotbalul din România) E un fotbal în creștere”, a completat Enzo.

 

În cariera sa, Enzo Lopez a mai jucat pentru Lanus II, Mitre, Talleres, Los Andes, Guemes și Deportivo Cuenca.

 

(Foto: Fotbal Club Botoșani)