Arde PSD-ul! Social-democraţii lui Andruska l-au făcut pe Portariuc la bani  

 

Influenţa tot mai mare pe care deputatul Andrei Dolineaschi o are asupra PSD Botoşani şi bascularea funcţiilor şi fondurilor către Dorohoi, municipiul pe care acesta a ieşit pentru a doua oară parlamentar, are parte de o nouă confirmare oficială. Proiectul de împărţire a banilor de la bugetul de stat pe localităţi este grăitor în acest sens.
Andrei Dolineaschi repartizare sume bugetul de stat

Dorohoiul lui Dolineaschi, de patru ori mai mic decât Botoşani, primeşte bani aproape cât municipiul reşedinţă

Municipiul Botoşani, care potrivit recensământului general din 2011 are o populaţie de aproximativ patru ori mai mare decât cea a Dorohoiului, ar urma să primească doar cu 200.000 de lei mai mult. Concret, conform proiectului, Botoşani ar urma să beneficieze de 1,4 milioane de lei, iar Dorohoi de 1,2 milioane lei. Emblematic este că pentru comuna Mihai Eminescu sunt prevăzuţi 700.000 de lei, adică jumătate în comparaţie cu municipiul reşedinţă, deşi are o populaţie de 10-20 de ori mai mică. Deşi pare greu de crezut, împărţirea banilor s-a făcut fără ca măcar primarul Ovidiu Portariuc să fie consultat. Fondurile s-au distribuit politic între PSD şi PNL, fiecărei formaţiuni fiindu-i alocată câte o sumă, mai departe distribuţia banilor pe localităţi rămânând la latitudinea partidelor. Ei bine, primarul de Botoşani a fost practic pus în faţa faptului împlinit. Marţi seară la PSD Botoşani a avut loc o şedinţă în care edilul şef ar fi reproşat colegilor din partid că nici măcar nu a fost întrebat. Acesta a evitat însă să dea mai multe detalii despre respectiva întrunire, recunoscând însă că nu este satisfăcut de modul de repartizare a banilor.

Nemulţumiri în fruntea organizaţiei municipale PSD Botoşani

„Sunt nemulţumiri faţă de sumele atribuite municipiului. Vom încerca că corectăm ceva în timpul care a mai rămas”, ne-a declarat Ovidiu Portariuc. Nu doar acesta şi nici alţi membri de vază ai organizaţiei municipale Botoşani nu au fost consultaţi în Andrei Dolineaschi Ovidiu Portariuc impartire fonduri bugetul de stat  legătură cu atribuirea sumelor de la bugetul de stat, lucru care a generat alte nemulţumiri. Mihai Baltă, deputat ales pe un colegiu axat pe municipiul Botoşani, a dat de înţeles că împărţirea făcută este una politică. „După alegeri deciziile politice încetează ca volum şi ca greutate, trebuie să primeze deciziile administrative. Odată aleşi, toţi trebuie să facă administraţie, adică criteriile politice mai puţin să aibă influenţă. Nici n-am fost consultat, nici n-am putut să-mi spun un punct de vedere”, ne-a spus Mihai Baltă. Acesta susţine alocarea unui buget mai mare pentru municipiul Botoşani. „Cred că ar fi fost necesar să fim consultaţi şi la nivel local pentru că fiind aleşi de locuitorii de acolo şi fiind şi în campanie foarte mult timp ştiam şi ce probleme sunt mai bine poate decât alţii. Din punctul de vedere al problemelor cu care se confruntă municipiul Botoşani cred că ştiu foarte multe lucruri şi aproape de realitate”, a mai arătat Mihai Baltă.

Un trio formidabil cu accent de Dorohoi a împărţit banii

Între localităţile conduse de PSD fondurile ar fi fost împărţire de un trio cu accente dorohoiene: Andrei Dolineaschi, deputat pe Colegiul Dorohoi,Doina Federovici, senator pe Colegiul Dorohoi – Flămânzi şi Gheorghe Vâzdoagă, consilier judeţean care a redobândit funcţia de secretar general PSD Botoşani la aceeaşi şedinţă la care Dolineaschi a devenit preşedinte executiv. Toate aceste lucruri se întâmplă în condiţiile în care organizaţia municipală PSD Botoşani este încet-încet trasă pe linie moartă în partid, fiind scoasă şi din jocurile apropiatei conferinţe de alegeri a partidului. De altfel, nemulţumit de ce se întâmplă, primarul de Botoşani, care este şi preşedintele filialei municipale, i-ar fi cerut o întrevedere premierului şi preşedintelui PSD Victor Ponta, în care să îi relateze lucrurile care se întâmplă în organizaţia judeţeană. Până atunci astăzi plenul Consiliului Judeţean Botoşani se întruneşte în şedinţă extraordinară ca să împartă fondurile de la bugetul de stat.
CITEŞTE ŞI:
 Răzbunare la CJ:bani în bătaie de joc primarilor ce n-au făcut campanie USL – DOCUMENT
 0 lei la drumuri pentru primarul PDL care a fost la şedinţa cu Blaga