Șapte patroni amendați pentru că NU și-au suspendat activitatea

Acţiuni ale poliţiei pentru combaterea infracţiunilor economice

 

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice  efectuează zilnic activităţi specifice în teren, pentru verificarea respectării prevederilor ordonanţelor militare  şi  pentru  prevenirea şi combaterea  comertului ilicit cu produse alimentare şi nealimentare de strictă necesitate şi cu produse specifice perioadei starii de urgentă.

 

Astfel, pe raza judeţului,  la data de 26 martie 2020, au fost aplicate 7 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea suspendării activităţii localurilor publice, în valoare de 123.000 de lei.

 

În cadrul activităţilor desfăşurate au fost ridicate în vederea confiscării 61 de pachete de ţigarete de provenienţă străină, pentru care nu au fost prezentate documente de provenienţă şi au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 16.000 de lei pentru nerespectarea de către agenţii economici  a obligaţiei de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

 

De asemenea, au fost  întocmite două dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunilor de contrabandă.

 

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store