Aproape un sfert de milion băgat într-un „OZN medical”!

Lucrurile încep să se miște la Spitalul Județean Botoșani, care se mobilizează pentru a primi undă verde de la Comisia Națională de Acreditare a Spitalelor.

 

În acest sens, dacă la începutul lunii ianuarie 2015, conducerea Consiliului Județean (CJ) Botoșani promitea alocarea unei sume de 400.000 lei pentru reparațiile aferente computerului tomograf, la nici două luni distanță, acesta a redevenit funcțional.
Ioan Asfatei, director îngrijiri Spitalul Județean „Mavromati”:
„A fost remediată defecțiunea computerului tomograf existent la Spitalul Județean Botoșani, s-a înlocuit tubul care era defect, s-au făcut probe și se așteaptă avizul CNCA, deocamdată s-au făcut câteva tomografii computerizate pentru pacienții internați în spital. Ulterior, pot veni și pacienți care să își facă analiza contra cost, dar și urgențele, care au prioritate”.
Celelalte două categorii de bolnavi, vor putea să beneficieze de această aparatură cel târziu la sfârșitul săptămânii viitoare.
(C.B.)
CITEȘTE:
Comisia de acreditare bate la ușă, Spitalul Județean se pregătește: VEZI ce sume s-au repartizat pentru „Mavromati”