Aproape ”la pachet”: Director nou, lider de sindicat nou la APIA Botoșani

Ultima lună din 2018 a fost una agitată la Agenția de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), care într-o perioadă de o săptămână s-a ales atât cu director nou, cât și cu alt lider de sindicat.

 

Astfel, rocada făcută de Bogdan Câmpanu cu Elena Lăzăruc în fruntea instituției, a fost precedată și de înlocuirea reprezentanților salariaților.


Mai exact, au avut loc alegeri la Sindicatul Pro Europa la care au participat aproape 80 de membri, iar Dan Dochița, consilier principal în cadrul APIA Botoșani, a obținut mai mult de jumătate voturi.


A reușit astfel să o devanseze pe Corina Aursulesei, cea care ocupa postul de șase ani.


A mai candidat și Magda Aiacoboae, care a ieșit pe locul al treiela.


Liviu Siminiceanu, Dorin Aga și Cornelius Lipciuc au fost desemnați vicepreședinți, în timp ce Alexandra Iacob a devenit secretar.


Mandatele acestora se vor înainte de pe patru ani.


Fosta echipă de conducere a stat cu doi ani mai mult fiindcă s-a tot amânat organizarea scrutinului.  

 

 

INSTALEAZĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store