Mii de angajaţi din sfera serviciilor publice au intrat de luni, 31 mai în grevă generală, de solidaritate sau japoneză. Bugetarii protestează astfel faţă de planul de măsuri anunţat de actuala guvernare care afectează veniturile mai multor categorii sociale. Astfel, potrivit preşedintelui Cartel Alfa Botoşani, au intrat în grevă generală aproape 2.000 de persoane care provin din sistemul de învăţămînt. De asemenea, circa 3.500 se află în grevă de solidaritate, în timp ce între 500 şi 1.000 de bugetari se află în grevă japoneză. Aceştia provin din domenii precum învăţămînt, administraţie publică, muzee precum şi o partea dintre angajaţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură şi ai Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. „Nu au intrat în grevă cei care se află în situaţia în care se confruntă cu un inconvenient legal cum ar fi medieri sau concilieri sau sindicatele care nu au reuşit să strîngă prin sondaj numărul de semnături în procent de 50%+1. Cei care au pornit de pe poziţia legală de declanşare a grevei generale au fost doar angajaţii din educaţie”, a declarat Marius Oroşanu, preşedinte Cartel Alfa.