Aproape 28.000 de euro confiscaţi dintr-un BMW la Vama Rădăuţi Prut

 

Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Rădăuţi Prut, au descoperit în data de 15 octombrie 2010 ascunsă şi nedeclarată suma de 110.000 lei ( aproximativ 25.714 euro) asupra unor persoane din Republica Moldova.
În cursul dimineţii din 15 octmbrie la Biroul Vamal de Frontieră Rădăuţi Prut pe sensul de intrare în ţară, inspectorii vamali, au oprit pentru control, un autoturism marca BMW în care se aflau P. Dorin şi P. Grigore, cetăţeni din Republica Moldova. În urma controlului amănunţit efectuat asupra autoturismului de inspectorii vamali, au decoperit sub bancheta din spate suma de 110.000 lei adică 25.713,55 euro la cursul BNR de 4,2779 lei pentru un euro, valabil azi 15.10.2010. Conform legislaţiei în vigoare persoanele fizice pot introduce sau scoate în/din Comunitatea Europeană instrumente de plată în valută şi în monedă naţională (leu) sub formă de numerar, fiind obligate să declare, în scris, autorităţii vamale române instrumentele de plată sub formă de numerar aflate asupra lor, care sunt egale sau depăşesc echivalentul a 10.000 euro/persoană. Nedeclararea sau declararea eronată la autorităţile vamale române a instrumentelor de plată sub formă de numerar, în valută şi/sau în monedă naţională (leu), pe care persoanele fizice le au asupra lor la intrarea/ieşirea în/din Comunitatea Europeană şi care depăşesc limitele stabilite prin norme, constituie contravenţie şi se sancţionează conform prevederilor legale în vigoare. Inspectorii vamali au întocmit Adeverinţă de Reţinere a Sumelor, în vederea confiscării şi Proces Verbal de Contravenţie persoanelor implicate, iar cercetările continuă.