Aproape 20 de drumuri închise în judeţ: Cod de ger şi vânt

 

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteorologică de ger şi vânt pentru  judeţele Botoşani, Suceava, Neamţ, Bacău, Iaşi, Vaslui, Vrancea şi Galaţi. Informarea este valabilă începând de astăzi, de la ora 13.00, până pe 15 decembrie, ora 10.00.

În după-amiaza zilei de miercuri şi în cursul nopţii de miercuri spre joi, vântul va continua să prezinte intensificări mai ales în centrul şi nordul Moldovei, spulberând sau viscolind zăpada.
Începând de joi, vremea se va răci treptat, devenind deosebit de rece, geroasă mai ales noaptea şi dimineaţa. Cele mai scăzute temperaturi se vor înregistra în cursul nopţii de joi spre vineri, când temperaturile minime vor cobori frecvent sub minus 15 grade, până în jurul valorii de minus 22 de grade în nord şi Subcarpaţi. Minimele diurne voi fi preponderent negative şi se vor situa, în general, între minus 10 şi minus 4 grade.
Cetăţenii sunt sfătuiţi să apeleze numărul unic de urgenţă 112 pentru orice problemă cu care se confruntă. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă recomandă cetăţenilor ca, în perioada în care se manifestă fenomenele meteo prognozate, să se informeze permanent asupra condiţiilor atmosferice, să-şi pregătească rezerve de alimente, apă şi combustibil şi să-şi asigure mijloace de încălzire în locuinţe, să-şi pregătească mijloace de iluminat  independente de reţeaua electrică, să păstreze la îndemână unelte pentru degajarea zăpezii, să evite orice călătorie dacă nu este necesar. Dacă sunt nevoiţi să plece de acasă, botoşănenii sunt sfătuiţi să îmbrace haine groase, să nu uite de mănuşi şi căciulă, să călătorească numai ziua şi pe şoselele principale, doar cu mijloacele de transport pregătite pentru condiţiile meteo prognozate.
Următoarele drumuri judeţene sunt închise:
1. DJ 282 B, Prăjeni - lim. Jud. Iaşi
2. DJ 291 K, Lozna - Talpa
3. DJ 293, Havârna - Coţuşca
4. DJ 291 C, Racovăţ - Fundu Herţii
5. DJ 294 A, Avrămeni - Mitoc
6. DJ 293 A, Păltiniş - Viişoara - Coţuşca
7. DJ 298 A, Crucea Milencii - Darabani
8. DJ 291 D, Dorohoi - Ibăneşti- Suharău - Oroftiana
9. DJ 291 B, Dorohoi - Şendriceni - Dersca - Mihăileni
10. DJ 208 D, Bucecea - Lim. Jud. Suceava
11. 208 H, Vorona - Oneaga - Buda - Copălău - Dracşani
12. 292, Săveni - Vorniceni
13. 282, Albeşti - Măşcăteni
14. 294 B, Ştefăneşti - Dobârceni - Brăteni
15. 282, Hăneşti - Dângeni
16. DJ 292, Dealul Crucii - Vorniceni
17. DJ 282A, pe tronsonul dintre DN 29 D - Mascateni
18. DJ 296, Botoşani - Roma - Nicşeni - Podeni
19. DJ 296 A, Roşiori - Costeşti
CITEŞTE:
Drumuri judeţene şi naţionale blocate în judeţ