Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Centrul Județean Botoșani informează fermierii că s-au primit rezultatele finale ale controlului prin monitorizare, pentru cererile de plată depuse în Campania 2024.
Se precizează faptul că din cei 26.590 de fermieri care au depus cereri de plată la APIA C.J. Botoșani în Campania 2024, cu un număr total de 220.273 de parcele, au fost identificați cu neconformități 1.142 de fermieri, cu 1.885 de parcele semaforizate cu culoarea roșie.
Pentru clarificare, rapoartele care au cel puțin o parcelă semaforizată cu culoarea roșie vor fi comunicate fermierilor și pot fi contestate în baza fotografiilor georeferentiate sau a proceselor verbale de calamitate, în termen de 30 zile de la comunicare.
Pentru ca dosarul să fie deblocat pentru plată, fermierii care se află în această situație sunt rugați să se adreseze cât mai repede administratorului de dosar de la centrul local / centrul județean unde au depus cererea de plată.
La nivel județean, Comisia de soluționare a contestațiilor va verifica documentele, va soluționa contestațiile și va transmite rezultatele către Serviciul control pe teren, pentru procesarea acestora în sistemul informatic, în vederea autorizării ulterioare la plată a cererilor.
(Foto: agroromania)