Proprietarul a sunat de urgență la 112.
La 10 octombrie 2020, orele 15.22, polițiștii din cadrul Secției nr. 3 de Poliție Rurală Marginea, au fost sesizați de către un bărbat din comuna Sucevița, cu privire la faptul că un autoturism i-a distrus gardul împrejmuitor iar conducătorul auto este sub influența băuturilor alcoolice.
La fața locului, a fost identificat autoturismul poziționat în șanțul din dreapta a DN17 A, pe sensul de deplasare dinspre comuna Marginea spre comuna Sucevița, avariat. Lângă autoturism, a fost identificat conducătorul acestuia, un bărbat de 40 de ani, din mun. Botoșani, iar întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Soferul a fost transportat la Spitalul municipiului Rădăuți, unde i s-au recoltat două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: