Mai multe lucrări de pictură semnate de artiști cunoscuți vor fi puse spre vânzare pentru o cauză nobilă.
Muzeul Judeţean Botoşani găzduieşte, în Sala Oglinzilor - etaj, joi, 13 octombrie 2016, ora 11,30, la vernisajul expoziţiei ,,Solidaritate ...” dedicată artistului plastic botoşănean Daniel Relenschi şi la conferinţa de presă ce va fi susţinută cu această ocazie, se arată într-un comunicat venit pe adresa redacției.
Iubitorii de artă pot admira şi achiziţiona lucrări semnate de artiştii: Marcel Alexa, Aurelian Antal, Aurel Azamfirei, Doiniţa Andronic, Silviu Babii, George Burlacu, Corneliu Dumitriu (iniţiator al evenimentului), Valeriu Gorgan, Talida Grunzac, Lila Lungulescu, Veronica Mocanu, Cătălin Relenschi, Daniel Relenschi, Doina Maxim Relenschi, Constantin Surugiu, Liviu Şoptelea, George Şpaiuc, Aida Şușter și Petronela Țurcanu.
Între lucrările expuse se regăseşte prima lucrare de artă - pictură 3D pe sticlă, realizată în România - autor pictorul Daniel Relenschi. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 13 – 30 octombrie 2016. Sumele obţinute din vânzare vor fi înmânate artistului (care se confruntă cu grave probleme de sănătate).