Apariţii ale Sfintei Parascheva în viaţa oamenilor, mărturia tulburătoare a unei femei din Botoșani: Moşul a vrut să o ia în brațe, dar când a întins mâinile...

Numărul oamenilor se închină la Sfânta Parascheva este greu de apreciat cu exactitate.

 

Câteva sute trec zilnic să se închine, ca şi cum Cuvioasa face parte din familia lor.  Se spune că este „mult folositoare”, pentru că dăruieşte harul lui Hristos prin vindecări de boli, aducerea de ploi în vreme de secetă, alungarea de lăcuste şi apărarea de orice rău.

 

An de an, mulţime impresionantă de pelerini din întreaga lume vine la sărbătoarea Cuvioasei, la Iași. Se formează, parcă, o imagine a drumului omului către Împărăţia cerurilor, ca expresie a dorinţei lor de a atinge pe cea care este deja în Biserica triumfătoare, scrie Ziarul Lumina.

 

Acest pelerinaj este, de fapt, un urcuş duhovnicesc, căci pelerinii se întâlnesc cu Hristos, Care sălăşluieşte tainic în ea, deoarece Sfânta L-a câştigat încă din viaţa pământească, prin împlinirea poruncilor Lui. Ei simt mângâierea inefabilă a harului ­Sfântului Duh, existent în Sfânta Parascheva, care nu poate fi substituit cu nici o bucurie şi cu nici o plăcere din această lume. În gând sau în şoaptă, în duioase și tainice gesturi de evlavie, credincioșii îi adresează rugăciuni. Iar Cuvioasa pe toate le primește, și lacrima fierbinte, și suspinul adânc al disperării, dăruind ajutor și nădejde. În Iaşi este acum „o atmosferă de sărbătoare, asemenea perioadei dinaintea Nașterii Domnului sau a Sfintelor Paști”, spune pr. prof. Ion Vicovan.

 

Foarte multe mărturii ale credincioşilor redau întâlnirea din vis cu Sfânta Cuvioasă sub chipul unui „copil în alb”, „o tânără cu păr negru şi cu nişte frumoşi ochi albaştri” ori „aşa cum e înfăţişată în sfânta icoană”, mai scrie sursa citată.

 

Iată o întâmplare din duminica de 15 august a anului 1950, relatată de Floarea Murariu din Botoşani: „Un sătean din satul Libertatea, bun gospodar, a înjugat boii la car, plecând spre Santa Mare să-şi scoată cânepa din baltă. Când a ajuns în locul unde cu trei ani în urmă fusese procesiunea cu moaştele Sfintei Parascheva, i-a ieşit în faţă o copilă de câţiva ani, îmbrăcată în cămaşă albă, încinsă cu panglică bleu, cu părul cârlionţat şi blond. L-a întrebat unde se duce, apoi i-a amintit că sunt două sărbători şi i-a spus să se întoarcă acasă. Moşul a vrut să o ia în braţe şi să o pună în car, dar când a întins mâinile, copila a dispărut. Şi-a continuat drumul. S-a dus la scos cânepa, dar îl mustra cugetul de ce se întâmplase. La întoarcere, povestea tuturor despre copila aceea dispărută brusc. Iar de pe 21 noiembrie (de Intrarea în biserică a Maicii Domnului), a început calvarul săteanului – un şir mare de necazuri…”.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store