Un nou retailer de modă intră pe piață.
Kik este unul dintre cei mai importanţi retaileri din Germania şi deţine 2.600 de magazine pe piaţa-mamă şi peste 3.500 de unităţi în Europa.
Grupul Kik, unul dintre cei mai importanţi retaileri de modă din Europa, va deschide primul magazin din România în luna septembrie şi vrea ca în 2019 să ajungă la o reţea de 35 de unităţi.
Grupul Kik, unul dintre cei mai importanţi retaileri de modă din Europa, va deschide primul magazin din România în luna septembrie şi vrea ca în 2019 să ajungă la o reţea de 35 de unităţi, scrie Ziarul Fiananciar.
„Primul magazin Kik din România va fi deschis pe 28 septembrie la Oradea. Avem mare încredere în piaţa românească (...).Ca de fiecare dată, vrem să ne extindem, însă atent, de aceea avem în plan ca în 2019 să ajungem la 35 de magazine“, a spus Katharina Mareike Jonas, vice head of corporate communications and public affairs pentru grup. Nemţii sunt activi pe segmentul de discount, un segment care a prins rapid la consumatorul român, mai ales după venirea polonezilor de la Pepco care au luat cu asalt piaţa, ajungând la aproape 180 de magazine şi afaceri de 660 de milioane de lei după ce au intrat în România în 2014. „În magazinele noastre orice cumpărător poate să îşi cumpere o ţinută completă cu mai puţin de 30 de euro“, spune executivul de la Kik.