Aparatură și echipamente medicale de ultimă generație, în valoare de peste 1,5 milioane de euro, au fost achiziționate pentru secțiile Spitalului Județean Botoșani în urma unui parteneriat între Ministerul Sănătății și Consiliul Județean Botoșani.
Este vorba de aparatură radiologică, ecografe, ecocardiografe, truse neurochirurgicale, aparatură pentru Secția Ortopedie, defibrilatoare, mese de operații complet echipate, aspiratoare chirurgicale, etc. 90% din suma necesară pentru achiziționarea aparaturii medicale provine din programul guvernamental gestionat de Ministerul Sănătății, iar 10% a fost asigurată de către Consiliul Județean Botoșani.
„Continuăm să punem în aplicare programul major de dezvoltare pe toate palierele sistemului sanitar botoșănean. Vrem ca botoșănenii să aibă parte de cele mai bune servicii medicale și acordăm prioritate la tot ceea ce ține de sistemul sanitar, de partea administrativă. Ne dorim ca și eforturile părții medicale, ca empatia și grija față de pacient a cadrelor medicale să se ridice, să fie la cel mai înalt nivel. Doar așa vom putea reda încrederea botoșănenilor în calitatea actului medical prestat la Spitalul Județean”,
Doina Federovici, președinte Consiliul Județean Botoșani.
Valoarea investițiilor făcute sau gestionate de către Consiliul Județean în sistemul sanitar botoșănean în ultimii trei ani s-a ridicat la peste 45 de milioane de euro. La acestea se adaugă 5 milioane de euro pe care Consiliul Județean le-a alocat Spitalului în acest an din bugetul propriu.
De asemenea, au fost pregătite proiecte majore în valoare de aproximativ 200 de milioane de euro pentru care se caută cele mai bune soluții de finanțare, precizează Consiliul Județean într-un comunicat de presă.
„Responsabilitatea noastră, a administrației județene, ține de dezvoltare și de investiții. Avem proiecte mature la care echipele reunite ale Consiliului Județean și Spitalului au muncit foarte mult. Vom continua pe această linie a investițiilor pentru că este singura care poate, în multe cazuri, să facă diferența. Avem determinarea de a trece peste toate piedicile și de a face la Botoșani un spital modern, așa cum cer vremurile pe care le trăim”,
Doina Federovici, președinte Consiliul Județean Botoșani.