Aparatul cerut vreme de cinci ani, ajunge în sfârșit la Ortopedie – VEZI cu ce dotări vine noul an la Spitalul Județean

La Spitalul Județean „Mavromati”, va ajunge anul acesta o serie de dotări pe care medicii le cer chiar și de ani buni. În suma de bani care urmează să fie primită de la Consiliul Județean Botoșani, de aproximativ 7 milioane de lei, este inclusă și o listă cu aparatură de strictă urgență, spune conducerea unității spitalicești.

 

La începutul lunii noiembrie a anului trecut, coordonatorul Secției de Ortopedie a Spitalului Județean Botoșani, dr. Radu Malancea, se plângea că de pe lista cu dotări a secției pe care o conduce, lipsește artroscopul, un instrument pe care îl cerea în mod constant de aproape cinci ani.
Deși, potrivit managerului de la „Mavromati”, prioritară este Secția de Neonatologie, unde în ultima perioadă au fost făcute dezvăluiri publice cu privire la starea precară a aparaturii, a inclus totuși și artroscopul pe lista de achiziții.
„Avem nevoie de aparatură, de strict urgență, de pildă, un ecograf, am pus și artroscopul pe care Secția de Pediatrie îl așteaptă de atâta timp, ventilatoare pentru nou-născuți, electrocautere, platform de sigilare, injectomate, pe fiecare secție câte minimum două, trei aparate de strict necesitate”, a declarat Corneliu Mihai, manager al Spitalului Județean.
(C.B.)
CITEȘTE:
 Ortopedia are sală nouă de operaţii, dar fără aparatură: Nu suntem mașini de cusut