Aparatele care vor fi montate în casele oamenilor, Botoșaniul NU este pe listă: Arafat – Nu avem cum să acoperim nevoile

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a anunțat o inițiativă pentru îmbunătățirea siguranței locuințelor românilor.

 

Locuințe mai sigure

 

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a anunțat o inițiativă pentru îmbunătățirea siguranței locuințelor românilor.

 

Împreună cu ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, au dezvăluit planul de a instala 10.000 de detectoare de fum și monoxid de carbon în casele cetățenilor români în lunile următoare, potrivit antena3.ro

 

Deocamdată Botoșaniul nu se află pe respectiva listă a județelor.

 

"Rostul campaniei este să instalăm 10.000 de detectoare de fum şi monoxid de carbon, cu sprijinul E.ON şi Delgaz Grid, care ne-au asigurat aceste detectoare. Detectoarele au o garanţie de zece ani. Nu avem cum să acoperim nevoile. Noi am stabilit nişte criterii şi sunt următoarele judeţe: Alba, Braşov, Caraş Severin, Călăraşi, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vrancea, pe baza unor date statistice pe care le-am obţinut de la IGSU. În fiecare judeţ, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă împreună cu autorităţile publice locale vor alege între 10 şi 15 localităţi. În cele 10 – 15 localităţi urmează ulterior să se discute cu cetăţenii şi cetăţenii doritori, nu este obligatoriu, să se instaleze la ei astfel de detectoare, pot obţine un detector de fum şi eventual de monoxid de carbon, aici depinde de evaluarea nevoilor",

 a explicat Arafat.

 

Puterea exemplului

 

Potrivit lui Raed Arafat, ţinta acestei campanii sunt casele mai vechi, dar şi cele în care locuiesc bătrâni, persoane cu dizabilităţi sau mulţi copii. 

 

"Ţinta noastră sunt casele mai vechi, nu putem în casele de o singură cameră, de exemplu, că o să sune tot timpul chiar şi în mod fals, dar casele mai vechi, casele în care sunt bătrâni, în care sunt persoane cu dizabilităţi, în care sunt mulţi copii, asta este ţinta noastră.

 

Dar ţinta noastră din spatele acestei campanii este puterea exemplului şi încurajarea oamenilor să îşi achiziţioneze astfel de detectoare care nu sunt scumpe deloc, este câteva euro un detector, depinde calitate, de caracteristici, dar să achiziţioneze aceste detectoare şi să şi le monteze în casele lor",

a mai afirmat şeful DSU.