Apă potabilă lângă ȘASE ghene de gunoi – CE face primarul – FOTO

Situație delicată semnalată de o serie de cetățeni nemulțumiți că sunt nevoiți să consume apă de la o fântână ce se află în imediata apropiere a unei platforme de colectare gunoi menajer.

 

Problema ar fi valabilă în localitatea Buhăceni a comunei Trușești iar oamenii au semnalat problema încă de luna trecută.

 

În apropierea unei fântâni de unde consumă oamenii apă, au fost amplasate nu mai puțin de șase ghene.

 

”Vi se pare normal la 5 metri de fântâna cu apa potabilă, să fie amplasate 6 ghene de gunoi? Ghenele sunt amplasate în localitatea Buhăceni. De către Primăria Trușești”,

este mesajul trimis de cetățeni

 

Primarul din localitatea Trușești cunoaște situația însă opinează că distanța ar fi mult mai mare și astfel nu ar exista un pericol pentru populație.

 

”Platformele pentru gunoiul menajer sunt făcute de acum cinci ani de zile, cred. Drept să vă spun, este, dar nu la 5 metri de fântână. Nu știu cum s-a făcut la vremea respectivă, că eu nu eram primar pe vremea aceea. Dar voi merge să verific la fața locului și dacă este într-adevăr o problemă, sigur că se va rezolva”,

Petru Grișa Ailenei, primarul comunei Trușești

 

Chiar în cursul zilei de astăzi, primarul din Trușești a promis că va merge la fața locului pentru a verifica situația și, pentru a lua măsuri, în cazul în care se impune.