Apa periculoasă retrasă din 20 de județe, Lidl dă asigurări că totul e OK

 

Autorităţile continuă să retragă apa Saguaro din magazine. După ce înainte de Revelion, 1.000 de litri de apă plată au fost scoşi de la vânzare din două hypermarketuri din Botoşani şi Dorohoi, săptămâna aceasta sticlele de Saguaro au fost retrase din magazinele constănțene. Potrivit autorităţilor, apa are încărcătură microbiologică mai mare decât limita admisă.
Conform Adevărul, Apa Saguaro, care ar fi distribuită în reţeaua Lidl, în 20 de judeţe, ar avea o încărcătură microbiologică de 30 de ori mai mare decât limita admisă de lege. Sesizarea a venit chiar din partea reprezentanţilor societăţii comerciale care distribuie apa, în urma unui examen de autocontrol. La începutul acestui an angajaţii  Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanţa au retras de la vânzare un lot de apă la doi litri, însă în București, în cartierele Militari și Crângași, au fost vândute deja câteva sticle din lotul de apă cu probleme."Prin apă se pot transmite de la boli mai puţin grave până la boli grave. Poate avea efecte patologice foarte puternice la persoane sensibile. Dar nu ştim încă despre ce fel de contaminare este vorba, cu virusuri, cu bacterii...", a explicat profesorul Gheorghe Mencinicopschi, la România TV.
Lidl îşi linişteşte clienţii
Pe de altă parte, reprezentanţii Lidl dau asigurări că sănătatea clienţilor nu este pusă în pericol. „În ultimul timp am primit semnale din piaţă în legătură cu calitatea unui sortiment de apă, am verificat temeinic toate cazurile semnalate şi am retras preventiv de la vânzare produsele în cauză. Controalele efectuate recent de către autorităţile în drept, precum şi rezultatele de care dispunem nu arată că apa aflată la vânzare ar fi neconformă cu reglementările în vigoare şi standardele impuse”, se arată într-un comunicat remis de Petruţa Petcu, head of media department la Lidl Discount. În acesta se menţionează că sănătatea şi siguranţa clienţilor sunt prioritatea numărul 1 pentru Lidl şi de aceea în mod regulat se verfică toate articolele în institute de specialitate independente şi se colaborează continuu cu autorităţile în drept.
CITEŞTE ŞI:
 Sute de litri de apă retrase de la magazinele Lidl din Botoşani şi Dorohoi