Primarul Cătălin Flutur după discuții la federații: Meciul FC Botoșani împotriva Iașului se va juca pe 23

Primarul Cătălin Flutur a declarat că s-a implicat în rezolvarea situației apărute cu suprapunerea de meciuri, cel al naționalei de rugby a României cu ultima partidă din sezonul regulat a lui FC Botoșani împotriva celor de la CSM Poli Iași. Asta în cazul în care LPF ar fi stabilit ca ultima etapă să se joace pe data de 22 februarie. 

 

Edilul șef a explicat că a fost contactat de președintele FC Botoșani, Cătălin Anton, care i-a transmis că există această posibilitate de suprapunere a două evenimente sportive distincte. Numai că, data de disputare a meciului de rugby a fost stabilită încă din septembrie 2019 și pe atunci nu avea cum să se știe că LPF ar putea programa ultima etapă din sezonul regulat exact în aceeași zi. .

 

„Am avut zeci de discuții cu cei de la FC Botoșani, eu personal și le-am spus că noi aveam planificată competiția internațională din timp. După ce s-a bătut în cuie, s-a transmis calendarul internațional, la Botoșani este o onoare să joace naționala, numai că s-a ivit această problemă, fix pe data de 22. Și am ajuns la o situație delicată cu mai multe meciuri care s-ar putea să fie decisive”,

Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani

 

Acesta a precizat că a luat legătura cu reprezentanții Federației Române de Rugby, dar și cu cei de la Liga Profesionistă de Fotbal. Și că are informații că FC Botoșani va juca împotriva Iașului pe data de 23 februarie, la o zi după meciul naționalei de rugby. 

 

„Am discutat și eu cu ei, meciul cu Iașul se va desfășura pe data de 23 februarie la ora 16:30.  Acesta este desfășurătorul lor, al Ligii dar și al televiziunilor, pentru că ele stabilesc de fapt programul, ei dau banii”,

Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani

 

Este posibil ca astfel, toate cele patru meciuri decisive din campionatul regulat să se joace la aceeași oră, adică duminică, 23 februarie 2020, de la ora 16:30.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store