ANUNŢ Primăria Botoșani privind adoptarea a două hotărâri ale Consiliului Local

În conformitate cu prevederile art. 197 alin. (4)  și  (5) coroborate cu cele ale art. 198 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernuluinr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, se aduce la cunoştinţa publicului faptul că în ședința Consiliul Local al Municipiului Botoşani din data de 12 aprilie 2023 au fost adoptate următoarele hotărâri:

 

1.    Hotărârea nr. 161 privind aprobarea procedurii de acordare a înlesnirii la plată sub forma scutirii unei cote de 75% din majorările de întârziere aferente obligațiilor fiscale restante datorate bugetului local al Municipiului Botoșani de către persoanele fizice;

 

2.    Hotărârea nr. 162/12 aprilie 2023 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 292/2017 privind aprobarea „Regulamentului de organizare a circulaţiei rutiere în municipiul Botoşani şi a documentaţiei de delegare a gestiunii, prin negociere directă, către S.C. ELTRANS S.A., a activităţii de gestionare a parcărilor dotate cu parcometre si procedurilor aplicabile vehiculelor parcate neregulamentar în municipiu şi a activităţii de ridicare, blocare, transport, eliberare, relocare a vehiculelor staționate neregulamentar, abandonate sau fără stăpân, de pe domeniul public sau privat al municipiului Botoșani”.

 

Hotărârile sunt  afișate pe site-ul Primăriei, prima pagină, Secțiunea Monitorul Oficial Local, Subsecțiunea „Hotărâri adoptate”, unde persoanele fizice sau juridice interesate le pot consulta.


Secretar general al Municipiului Botoșani,
Oana Gina Georgescu