Anunț din partea Blocului Național Sindical: Greva poștașilor s-a ÎNCHEIAT

Angajații Companiei Naționale Poșta Română care au declanșat grevă generală, luni, 1 aprilie 2024 au renunțat miercuri, 3 aprilie la protest.

 

Anunțul a fost transmis de către Blocul Național Sindical (BNS) pe rețelele de socializare.

 

„Greva de la Poșta Română se încheie

 

Blocul Național Sindical, prin Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România, informează că greva demarată la nivelul Companiei Naționale Poșta Română s-a încheiat în această dimineață, 3 aprilie 2024, în urma semnării noului Contract colectiv de muncă și înregistrării acestuia la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București.

 

Toți liderii sindicali din SLPR sunt rugați să prezinte noul Contract colectiv de muncă membrilor de sindicat!

 

Blocul Național Sindical a derulat o campanie națională intitulată ,,Poștașii nu vor să mai fie săracii României! Stop abuzurilor din Poșta Română!”.