Anunțul a fost făcut de reprezentanții Nova ApaServ.
S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani întrerupe furnizarea apei, astăzi, 9 septembrie 2024, în intervalul orar 9:00-13:00, pentru executarea lucrărilor de branșare la rețea a unor imobile situate în zona Lebăda.
Afectați de oprirea apei sunt utilizatorii din Cartierul Alfa Land, zona Lebăda, localitățile Zăicești, Bălușeni, Cristești, Coșula, Copălău, inclusiv orașul Flămânzi.
Având în vedere că, umplerea și reechilibrarea sistemului sunt operațiuni ce trebuie să se facă lent și treptat, pentru evitarea producerii unor eventuale avarii și corelat cu configurația terenului în zonele de distribuție, informăm consumatorii că, reluarea furnizării apei va fi simțită diferențiat.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zona afectată, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp, a transmis compania de apă.