Anunț de ultimă oră: COD GALBEN de vânt puternic la Botoșani

Avertizare meteo emisă pentru județul Botoșani. 

 

Meteorologii au emis atenționare meteorologică tip Cod Galben de intensificări ale vântului pentru județul Botoșani, valabilă de astăzi, de la ora 22:00, până pe 4 noiembrie, la ora 03:00.

 

Potrivit acestora vântul va sufla cu viteze de 55-65 km/h.

 

Pentru prevenirea unor situații de urgență, ISU Botoșani vă recomandă:

 

-        evitați zonele cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;

 

-        nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt și nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate;

 

-        parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;

 

-        îndepărtați copacii sau ramurile uscate, care pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube material;

 

-        nu atingeți firele căzute la pământ.

 

Reamintim faptul că, în condiții de vânt puternic, folosirea focului deschis în gospodării sau arderea vegetației uscate sunt foarte periculoase, fiind și interzise.      Vântul poate propaga focul, într-un timp foarte scurt, la clădiri, depozite sau chiar la păduri.

 

Pentru a preveni incendiile, nu trebuie aruncate resturi de țigară sau bețe de chibrit aproape de căpițele de fân sau de locurile în care sunt depozitate furaje, lemne de foc, substanțe inflamabile sau alte materiale combustibile.

 

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit.

 

App Store ( https://apps.apple.com/ro/app/dsu/id1663813906)

 

Google Play ( https://play.google.com/store/apps/details?id=com.orson.dsu )