Anunț al meteorologilor: Alte localități din Botoșani sub COD GALBEN

Meteorologii au emis o nouă avertizare nowcasting tip cod galben de instabilitate atmosferică, în urmă cu puțin timp. 

 

Aceasta este valabilă până la ora 21:00 și vizează localitățile :  Dorohoi, Hudești, Suharău, Rădăuți-Prut, Ibănești, Cristinești, Păltiniș, Darabani, Viișoara și Concești.

 

Se vor înregistra averse care vor acumula peste 20 - 25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, izolat, grindină de mici dimensiuni.

 

În perioada manifestării fenomenelor meteorologice, cetățenii trebuie să respecte următoarele recomandări:

•    fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;  
•    nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt și nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate;
•    parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;
•    îndepărtați copacii sau ramurile uscate, care pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube materiale;
•    nu atingeți firele căzute la pământ; 
•    în timpul furtunii întrerupeți activitățile în aer liber și adăpostiți-vă în locuințe sau în spații care să vă asigure protecția, închideți ușile și ferestrele.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului https://fiipregatit.ro/ghid/furtuna/ și prin intermediul aplicației DSU, ce poate fi descărcată gratuit pe telefon.

 

(foto - observatornews.ro)