Anunț privind deschiderea procedurii de transparență decizională a procesului de elaborare a proiectului unui act normativ din data de 31.10.2023
În data de 31 octombrie 2023 Primăria Municipiului Botoșani anunță deschiderea procedurii de transparență decizională a procesului de elaborare următorului proiect de act normativ:
Proiect de hotărâre privind aprobarea regulamentelor de funcționare ale Sălii Polivalente „Elisabeta Lipăˮ Botoșani, zonei de agrement constituită pe structura lacului din Parcul Mihai Eminescu și Stadioanelor Municipal, Mecanex și Victoria din Municipiul Botoșani
Documentația aferentă proiectului de hotărâre poate fi consultată pe site-ul Primăriei, prima pagină, în Monitorul Oficial Local la pct. 3 secţiunea - Informare asupra proiectelor de hotărâri aflate în dezbatere publică conform Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică și care vor fi supuse aprobării Consiliului Local.
Proiectul de act normativ se poate obține în copie, pe bază de cerere depusă la Registratura instituției.
Persoanele fizice sau juridice interesate pot depune în scris la Aparatul Consiliului Local, la sediul Primăriei, Piața Revoluţiei nr. 1, camera 104, propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare la proiectul de hotărâre, în termen de 10 de zile lucrătoare începând cu data publicării anunțului, luni - joi între orele 8,00-16,00, vineri 8,00-14,00.
Materialele transmise vor purta mențiunea „Propuneri pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea regulamentelor de funcționare ale Sălii Polivalente „Elisabeta Lipăˮ Botoșani, zonei de agrement constituită pe structura lacului din Parcul Mihai Eminescu și Stadioanelor Municipal, Mecanex și Victoria din Municipiul Botoșani”
Propunerile pot fi transmise și electronic la adresa de e – mail: [email protected]
Propunerile trimise vor fi publicate pe pagina de internet a instituției, Monitorul Oficial Local - linkul primariabt.ro la pct. 3 secţiunea Informare asupra proiectelor de hotărâri aflate în dezbatere publică conform Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică și care vor fi supuse aprobării Consiliului Local.
Nepreluarea recomandărilor formulate şi înaintate va fi justificată în scris.
Pentru cei interesați, există și posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituție publică.
Pentru informații suplimentare, vă stăm la dispoziție la următoarele date de contact: Alina Manolache, Aparatul Consiliului Local – telefon: 0372316708, e-mail [email protected]
Primar,
Cosmin Ionuț Andrei