ANUNȚ pentru botoșănenii care retrag bani de la bancomat: Sfatul specialiștilor

În ultima perioadă, cardurile au devenit un instrument din ce în ce mai utilizat.

 

Anunț pentru cei care retrag cash de la bancomat

 

În ultimii ani, cardurile au devenit un instrument tot mai des utilizat de către români. Fie că este vorba despre încasarea salariului, fie că este vorba de plăți, acesta este nelipsit din portofele multora. Iată cu ce sfaturi vin specialiștii, atunci când este vorba să scoți bani de la bancomat.

 

Nu există nicio îndoială că plata cu cardul prezintă avantaje importante: nu trebuie să ai mereu grija banilor din portofel, este mai convenabil și mai rapid pentru cumpărători și vânzători și ajută la combaterea furtului și a corupției, scrie Playtech.

 

Cu toate acestea, un cunoscut analist economic de la noi din țară, Adrian Negrescu, recomandă să ai asupra ta neapărat și bani cash, subliniind că nu se știe niciodată când poți avea nevoie de ei, în situații de urgență.

 

Câți bani ar trebui să scoți lunar?

 

Analistul financiar îi sfătuiește pe români că la fiecare salariu ar trebui scoasă de pe card minim suma de 500 de lei. El precizează că este bine să ai mereu și bani cash în casă, deoarece pot apărea mereu situații neprevăzute, cum ar fi, de exemplu, spargerea unei țevi. Meseriașii care vor veni să repare nu pot fi plătiți cu cardul.

 

„Cred că e de luat în considerare să păstrăm și bani cash. Adică să și scoatem bani de pe card la salariu. Cât privește suma pe care e bine să o retragem, depinde de veniturile fiecăruia. Dar un minim de 500 de lei în casă e bine să ai cash, pentru că, de exemplu, dacă ți se sparge o conductă și îți vine un meseriaș să-ți repare conducta, nu poți să plătești cu cardul. De aceea, trebuie să ai bani cash”,

a spus acesta.

 

Plata în magazinele alimentare mici

 

Adrian Negrescu mai spune că banii cash sunt folositori și atunci când mergi la magazinele mici de la colțul blocului sau cele din mediul rural. Este foarte posibil ca acestea să nu dispună de aparatură pentru plata cu cardul.

 

„De asemenea, dacă te duci la un magazin din colțul străzii s-ar putea să nu meargă plata cu cardul, că de regulă așa funcționează lucrurile din păcate în România, și trebuie să ai bani. Deci trebuie să avem întotdeauna bani cash în casă, dar şi la noi. În România, doar 20% din populație folosește cardul și mai mult decât atât, în mediul rural, mai ales în orașele mici, cam 30%-40% dintre magazine nu folosesc plățile electronice”,

a mai sfătuit specialistul.