Anul marilor tragedii: Ambulanțier în ULTIMA misiune, copil târât pe șosea de un BMW, doi soți omorâți de un Audi, fostă directoare, tată și fiu decedați pe șosea

2015 a fost și va rămâne pe vecie, în sufletele celor care și-au pierdut persoanele dragi în accidente rutiere cumplite, un an dezastruos și îndoliat. Botoșaniul a fost învăluit în lacrimi amare, după ce mai multe vieți au fost curmate în evenimente rutiere nefericite. Redăm mai jos câteva dintre cele mai violente coliziuni petrecute drumurile botoșănene.

 

19 martie, ambulanțierul Constantin Brânzilă a plecat în lumea celor drepți

Oameni simpli care într-o zi a săptămânii, ce nu prevestea o tragedie, s-au urcat într-un autovehicul pentru a ajunge la o anume destinație. Din păcate, nu au ajuns, pentru că pe drum moartea i-a luat pe nepregătite și într-un mod cât se poate de violent. De pildă, amintim cazul de pe 19 martie 2015, atunci când, în jurul orei 20.00, un apel la 112 a pus autoritățile botoșănene pe jar. La intersecția dintre bulevardul Mihai Eminescu și strada Petru Rareș avusese loc un accident rutier de proporții și nu exagerăm când spunem acest lucru. Ajunși la fața locului, oamenii legii au avut un șoc pentru că un TIR cu numere de Suceava făcuse zob o ambulanță aflată în misiune, care se îndrepta spre Iași cu o pacientă. În urma impactului puternic cu mastodontul, șoferul de pe autosanitară a fost grav rănit și a decedat la scurt timp la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati. Din păcate, Constantin Brânzilă, care era într-o misiune de salvarea a unei vieți, nu a mai putut fi salvat, iar acum își veghează familia și colegii de muncă din Ceruri.
15 aprilie 2015, trecut de ora 9.00 dimineața, pe drumul care duce spre Orășeni Deal, două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau, respectiv o Dacia Solenza, a ajuns pe cupolă în albia pârâului Dresleuca.
6 iunie 2015, a fost ziua în care soții Huțanu din Orășeni Deal s-au privit pentru ultima oară în ochi, asta deoarece, în timp ce se aflau într-un autoturism Dacia Logan, au fost implicați într-un teribil accident rutier. Au intrat în coliziune cu un autoturism Audi și din cauza rănilor suferite au decedat la scurt timp pe patul de spital. Doi copii au rămas fără părinți și nu vor mai avea niciodată cui spune ”Mama” sau ”Tata”.

Pasager cu ambele picioare rupte, mort, după un accident la Orășeni Deal

Câteva luni mai târziu, mai exact, în octombrie, o altă persoană și-a pierdut viața la ieșirea din Orășeni Deal. Un bărbat de 47 de ani, care era pasager într-un Opel cu numere de Hunedoara, a murit pe patul de spital, după ce ambele picioare i-au fost fracturate în urma impactului. Rămânând la Orășeni Deal, care ar putea căpăta cu ușurință titlul de ”Localitatea morții”, amintim că un alt bărbat, Dumitru L., de 61 de ani a decedat într-un accident cât se poate de bizar. Se afla într-o mașină marca Ford și s-a răsturnat de mai multe ori de pe un deal, la câteva sute de metri de șosea. Ipotezele arătau la momentul respectiv că botoșăneanului i se oprise inima, iar mașina a început să o ia la vale.
2 septembrie 2015, orașul Flămânzi, Adi, un băiat ce abia împlinise 15 ani, a murit sub roțile unui BMW. În seara fatidică a mers cu bicicleta la un magazin, iar când a ieșit pe drum, a fost lovit în plin de un șofer de 23 de ani. Durere, disperare și lacrimi amare au fost vărsate în locul unde adolescentul și-a pierdut viața.
12 septembrie 2015, în jurul orei 22.00, un apel la 112 anunța un accident rutier produs în comuna Durnești. Polițiștii și medicii de pe ambulanță sosiți la fața locului au descoperit un autoturism VW făcut zob după ce s-a răsturnat și un polițist de frontieră în vârstă de 38 de ani, care a murit în urma  impactului.

Patru morți, în două zile: Tatăl -  fiul Balahura și Silvia Simiușcă - adolescent de 15 ani


24 decembrie 2015, fost director al Direcției Copilului și angajată la Consiliul Județean Botoșani, Silvia Simiușcă a murit într-un accident de circulație care a avut loc pe raza localității Mihail Kogălniceanu. Se afla într-o mașină condusă de sora sa, când la un moment dat șoferița a pierdut controlul volanului și s-a izbit într-un copac. Din păcate, în autoturism se mai afla un adolescent de 15 ani care și el și-a pierdut viața în urma coliziunii.
25 decembrie 2015, pe drumul care leagă Botoșani de Dorohoi doi oameni au murit într-un cumplit accident de circulație. Un accident învăluit și acum în mister care a dat startul unei ample anchete în vederea stabilirii vinovatului. Mașini implicate - un Volkswagen Toaureg și o Dacia 1310. Viorel și Cosmin Balahura, tatăl și fiul care au plecat împreună la Ceruri, se aflau în autoturismul marca Dacia 1310, în momentul fatidic. De altfel, în mașina Dacia mai erau mama și iubita lui Cosmin, care au fost preluate în stare gravă de ambulanțe, transportate la Spitalul Județean, după care la Iași.
Numărul morților anului 2015 la Botoșani nu se rezumă doar la cel enumerat mai sus, asta deoarece, pe lângă accidente rutiere, au mai avut loc și alte evenimente în care au murit oameni. Cel mai grav incident care a uimit o țară întreagă a fost explozia de la un bloc din Parcul Tineretului. Un bărbat s-a aruncat în aer, după o ceartă cu soția și era cât pe ce să omoare câțiva polițiști care veniseră să-l salveze.

CITEȘTE: Șoferul Ambulanței morții s-a dus cu lumânarea la Urgențe pe lumea cealaltă: Nu mai suport, îmi dau demisia – FOTO