Antrenorul de la Mediaș a dedicat victoria unui jucător rupt în iarnă la Botoșani

S-au răzbunat pentru accidentarea urâtă pe care Dan Roman, unul dintre atacanții de la Mediaș a suferit-o anul trecut pe Stadionul Municipal, pe data de 19 decembrie. Jucătorul nu a mai revenit pe teren la jumătate de an distanță, iar colegii de vestiar au reușit să învingă Botoșaniul în prima etapă din acest tur de campionat.

 

Antrenorul de la Gaz Metan Mediaș a declarat că a regăsit o altă echipă la Botoșani față de cea întâlnită în returul de campionat, o echipă care a adoptat o altă formulă de joc și a avut o altfel de abordare pe teren.
”A fost un meci în compania unei echipe foarte bune din punctul meu de vedere. S-a schimbat foarte mult echipa, a jucat alt sistem, acum văd că s-a folosit sistemul 4-3-3, altă posesie și dacă campionatul trecut au jucat foarte mult cu mingi lungi și au fost poate mai muncitori acum este o echipă care pasează foarte mult, își creează oportunități, ne-am pregătit pentru acest joc tocmai pentru a închide culoarele pentru că au câțiva jucători foarte buni. Am reușit să înscriem și foarte repede acest lucru a contat pentru noi după care am închis foarte bine jocul”, a declarat Cristian Dulca, antrenor principal Gaz Metan Mediaș.
Tehnicianul a mai menționat că în ciuda faptului că elevii săi au fost dominați în prima repriză, victoria a fost una meritată.
„Vreau să dedic victoria lui Dan Roman care anul trecut știți foarte bine și-a rupt piciorul pe acest teren, a suferit foarte mult și vom fi alături de el tot timpul și pot să spun că această victorie i-a dedicăm lui. Măcar pentru moral”, a mai spus tehnicianul.
Unde l-a surprins pe Leo Grozavu?
”Prin jocul pe care trebuia să-l facem aici, a fost prima etapă, nouă ne-au lipsit trei jucători de bază, mă refer la Enescu care a fost suspendat, la Petre și Dan Florin care au ceva probleme medicale și ne-a fost puțin team vis a vis de exprimarea noastră în teren dar până la urmă ne-a ieșit bine și e normal să fiu fericit”, a mai spus Dulca. (G.E.)
CITEȘTE:
 Accidentare groaznică, fotbaliştii cu lacrimi în ochi pe Municipal – VIDEO & GALERIE FOTO