Antrenorul de la Astra fericit pe jumătate după recitalul de goluri

 

Daniel Isăilă, antrenorul celor de la Astra Giurgiu, era mulţumit pe jumătate la finalul meciului care a dus echipa pe care o pregătește pe locul 1 al clasamentului primii ligi de fotbal. Asta după un adevărat recital de goluri înscrise în poarta celor de la FC Botoşani.
Tehnicianul grupării gazde a spus de asemenea că este stăpânit şi de tristeţe din cauza unui deces al unui apropiat şi anume a lui Marian Măuţă.
„Sunt bucuros, în seara asta mă pot bucura, suntem pe primul loc, am făcut un meci bun, de mâine însă trebuie să ne gândim la următorul joc, la cel de la Timişoara, care este foarte important pentru noi. Trebuie să creştem de la joc la joc pentru că mai sunt încă trei jocuri importante pentru noi”, a declarat Daniel Isăilă la finalul meciului pentru Digi Sport.
Antrenorul celor de la Astra a evitat să facă referiri la gruparea oaspete şi a jocului inexistent făcut de elevii lui Cristi Popovici. Au făcut-o însă invitaţii din studio care s-au întrebat ironic care a fost motivul pentru care FC Botoşani s-a prezentat la acest meci, mai ales că a reuşit să demonstreze că, în mod paradoxal, deşi s-a blocat în apărare, a reuşit să părăsească gazonul cu un sac de goluri.
Moderatorii din studio nu au mai dat legătura la stadionul Astrei și pentru declarațiile lui Cristi Popovici.
(G.E.)
CITEŞTE:
 Umilință maximă la Giurgiu: FC Botoșani a încasat 5 goluri: Plecaţi acasă!
[[banner]]