Antrenorul Botoșaniului după bomba cu Dinamo: Jocul n-a fost unul care aș fi visat eu

La finalul victoriei neașteptate pe care FC Botoșani a obținut-o cu Dinamo, 1 - 0 pe Arena Națională, tehnicianul moldovenilor a mers la bucureșteni să îi consoleze și să îi încurajeze.

 

Gestul său, în condițiile atâtor scandaluri și episoade de lipsă de fair-play din Liga 1, a impresionat comentatorii.


”Suntem doar parteneri de întrecere, adversitățile apar în timpul meciului. Avem presiune, trăim sub stres fiecare, dar ne cunoaștem, trăim în același fenomen, vorbim destul de des, știm cum ne simțim la victorii, știm cu ne simțim la înfrângeri și atunci cred că o mână întinsă într-un moment dintr-ăsta cred că înseamnă mult. Doar am fost parteneri de întrecere, nu suntem dușmani”,


Costel Enache, antrenor FC Botoșani.


Tehnicianul a arătat că roș-alb-albaștrii vor să se evidențieze prin forța grupului, cu o echipă unită, dar care însă la fiecare meci reușește să scoată în față câte un jucător, astăzi fiind rândul lui Golofca.

”Dacă în meciul trecut am avut 20 - 30 de minute începutul de joc mai slab, acum am suferit în prima repriză. Am avut și puțină șansă și nu cred că puțină, de fapt am avut mai multă șansă în prima repriză. În schimb, ne-am revenit la pauză și după pauză am văzut altă echipă, am văzut atitudine, am văzut băieții pe care îi știam eu din antrenamente și de la meciurile din pregătire și meciul cu CFR Cluj”,


Costel Enache, antrenor FC Botoșani.


Acesta a menționat că a pregătit confruntarea astfel încât roș-alb-albaștrii să poată absorbi presiunea ”câinilor roșii” date fiind forța ofensivă și tehnica alb-roșilor.


Cine a crezut în victorie?


”Cred că mai sunt câțiva în afara mea. Sigur, victoria trebuie să o scoatem în evidență, e clar, dar jocul n-a fost unul care aș fi visat eu”.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

 

 

 

download from google play download from apple store