Antrenor Otopeni: Botoşani a crezut că suntem victime clare - VIDEO

 

La finele partidei de duminică dintre FC Botoşani şi CS Otopeni, antrenorul oaspeţilor a precizat că rezultatul este unul echitabil însă este nemulţumit de evoluţia unora dintre proprii jucători care deşi au evoluat pe prima scenă fotbalistică a ţării, au dezamăgit la Botoşani.
CITEŞTE ŞI:
FC Botoşani - CS Otopeni alergătură în van la ultimul bal - GALERIE FOTO
După eşecurile pe care le-am avut până acum echipa a început să îşi revină acum, am avut şi foarte mulţi accidentaţi, tot timpul am jucat cu şase, şapte jucători în minus pentru că au fost accidentaţi. Se putea mult mai mult dar o dezamăgire mare, am adus foarte mulţi jucători de la Divizia A şi care au fost dezastruoşi”, a declarat Silviu Cristescu, antrenor principal CS Otopeni.
Totodată, tehnicianul a fost de părere că la una dintre fazele de joc petrecută în minutul 74 a centralul ar fi putut arăta punctul cu var, după un fault al unui jucător de la Otopeni în careul de 16 metri al botoşănenilor. „Am protestat, asta e în firea antrenorilor, a oamenilor, cred că a fost penalti, cred. Bine acum nu ne avantaja cu nimic, câştigam sau luam bătaie, nu ne avantaja, oricum am scăpat de retrogradare. Am protestat dar pe urmă mi-a părut rău, nu trebuie să protestezi împotriva arbitrilor, lucrurile se pot întoarce împotriva ta în orice moment”, a mai spus tehnicianul. Nu în ultimul rând, antrenorul echipei din sud a afirmat că rezultatul a fost unul cauzat exclusiv de botoşăneni care au tratat jocul cu uşurinţă. „Rezultatul datorită Botoşaniului s-a întâmplat pentru că au crezut că suntem victime clare şi au crezut că oricum o să ne bată, au luat meciul foarte uşor şi de aceea s-a întâmplat ce s-a întâmplat”, a mai spus Cristescu.