Oprit la Stânca: A vrut să iasă din ţară cu o remorcă cu numerele provizorii nemţeşti

Mijlocul de transport era radiat din circulaţie de autorităţile din Germania din 2 septembrie 2022.

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, care a fost depistat în trafic, conducând un ansamblu de autovehicule, remorca fiind radiată din circulaţie.

 

În data de 18 septembrie, în jurul orei 16.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un bărbat cu dublă cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 32 de ani, conducând un ansamblu de vehicule, format din autoturism şi remorcă, ultima având numere de înmatriculare specifice Germaniei.

 

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la documentele prezentate la control pentru remorca în cauză, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că mijlocul de transport este radiat din circulaţie de autorităţile din Germania din 2 septembrie 2022, iar numerele de înmatriculare provizorii aplicate sunt valabile exclusiv pe teritoriul Germaniei.

 

Bărbatul a declarat că a achiziţionat remorca din Germania, a adus-o pe platformă până la Stânca şi nu a avut cunoştinţă de faptul că nu poate trece frontiera cu numerele provizorii nemţeşti.

 

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.