Animale rămase fără hrană și gospodării cuprinse de flăcări în a treia zi de Paști  

Nerespectarea măsurilor de prevenire a incendiilor pe timpul arderii resturilor de vegetaţie uscată şi acţiunea intenţionată sunt cauzele care au generat trei incendii, în a treia zi de Paşti, la Măşcăteni, comuna Albeşti, Puţureni, comuna Coţuşca şi Dămideni, comuna Româneşti.

 

Dacă la Dămideni flăcările nu au provocat pagube (a ars doar vegetaţia uscată şi 70 tone de gunoi), la Măşcăteni şi Puţureni au mistuit aproape 150 de tone de furaje şi o anexă gospodărească. Valoarea pagubelor a fost estimată la circa 45.000 de lei.


Pentru stingerea incendiilor au intervenit, în total, 48 de pompieri militari şi voluntari, fiind protejate de foc bunuri materiale în valoare de peste 300.000 de lei. Cele mai mari pagube s-au înregistrat în urma incendiului produs la depozitul de furaje al unui localnic din satul Puţureni, comuna Coţuşca, şi care, din cauza vântului foarte puternic, s-a extins la furajele depozitate în alte trei gospodării situate la mică distanţă de focar. Pompierii au fost solicitaţi să intervină puţin după ora 18.00.


21 de pompieri militari şi voluntari au acţionat pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor, mai bine de cinci ore. Intervenţia a fost îngreunată pe de o parte, de cantitatea mare de furaje care întreţinea arderea, iar pe de altă parte de faptul că trebuiau protejate celelalte nutreţuri pentru ca focul să nu se extindă. Au ars circa 140 de tone de furaje şi o anexă. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 250.000 lei.


Cauza probabilă a incendiului a constituit-o acţiunea intenţionată. Cazul a fost preluat de lucrătorii Postului de Poliţie Coţuşca.

CITEȘTE:

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:40750:La FOC continuu: Aproape 30 de incendii stinse de pompieri, în perioada Paștelui ]]