O haită de câini ameninţă locuitorii din Broscăuţi. Până acum mai multe animale au fost sfâşiate, potrivit reporterilor de la Opinia de Dorohoi.
Miercuri, sătenii au sunat la 112 şi au anunţat poliţiştii că patrupedele sălbăticite şi flămânde au sfâşiat o capră care păştea pe imaş. În plus oamenii se tem pentru siguranţa lor şi a copiilor şi sunt de părere că, câinii au fost aduşi intenţionat pe timp de noapte cu un camion şi eliberaţi pe imaşul care desparte Dorohoiul de comuna Broscăuţi.
„Putem fi sfâşiaţi şi noi şi copiii noştri. Sunt animale sălbatice. Cred că au fost ţinute închise undeva şi acum sunt extrem de agresive şi flămânde. Cerem insistent ajutorul autorităţilor”, a declarat un sătean.
La faţa locului au ajuns şi poliţiştii din comună care au constatat incidentul şi care urmau să solicite sprijinul hingherilor din Dorohoi pentru a securiza zona.
„Oamenii au dreptate. Nu te poţi apropia de ei. Sunt extrem de agresivi. Încercăm să prevenim şi alte evenimente nedorite”, a declarat Cezar Cirimpei, şeful Postului de Poliţie Broscăuţi.
Responsabilii din Dorohoi exclud ca patrupedele să provină din adăpostul din oraş şi au precizat că astfel de debarcări clandestine de câini au mai avut loc tot pe timp de noapte şi în pădurea Horlăceni, în urmă cu ceva vreme.