Un om de spirit, de lume și de bibliotecă. Un om hâtru coborât parcă din lumea lui Creangă, dar deopotrivă serios atunci când vine vremea să scotocească, să studieze, să refacă istorii demult apuse.

Nu a socotit niciodată drumurile, zilele, anii. Printre ziduri, garduri și case țărănești, cu lăzi de zestre, scoarțe, oale și motive populare, printre oameni de tot soiul, Angela Paveliuc-Olariu a reușit să își păstreze demnitatea, umorul și luciditatea. Într-o lume măcinată de orgolii și de superficialitate, a învățat că Dumnezeu știe să așeze fiecare lucru la locul lui și fiecare om în menirea ce i s-a dat.

Greu ne mai putem astăzi închipui efortul pe care un specialist îl făcea odinioară pentru a culege din cătune neștiute poezii, cântece, zicale, proverbe sau ghicitori. Căci ”și bucuria și jalea și dorul și aleanul se trăiau altfel în lumea pe care eu, ca etnograf, am cercetat-o o viață, manifestările acestor sentimente având o anumită decență, care conferea omului demnitate și respect, stridențele de orice fel fiind sancționate fără ezitare de întreaga comunitate”, după cum mărturisește însăși Angela Paveliuc-Olariu.

Un destin de poveste, cu tristeți și bucurii

Născută pe 30 martie 1938 în Basarabia, a copilărit în Corni, județul Botoșani. Părinții – preotul Ioan Paveliuc și preoteasa Maria – i-au rămas până astăzi modele de viață. La Botoșani a urmat cursurile Liceului Teoretic de fete, apoi a mers la Facultatea de Filologie, secția de istorie-română a Universității ”Al. I. Cuza” din Iași.

Părinții se descurcau greu cu doi copii în școală. ”Prost îmbrăcată, urâțică, ca să nu spun altfel, slabă ca orice adolescentă, destul de timidă, aruncată într-o lume ostilă, față de originea mea socială, stăteam mai tot timpul retrasă… realizam cu amărăciune că lumea nu e atât de bună, atât de frumoasă și nicidecum atât de dreaptă, după cum prezentaseră mie părinții”.

Angela Paveliuc-Olariu a răzbătut, devenind în timp una dintre cele mai competente voci ale etnografiei românești. Și-a pus amprenta pe studiile etnografice și muzeografice din trei județe.

 Între 1964-1968 a fost director al Muzeului din Câmpulung Moldovenesc, loc pe care l-a transformat, dintr-un muzeu mixt, într-unul specializat în cultura tradițională a lemnului. Apoi, la Botoșani, între 1968-1977 a condus destinele Muzeului Județean, unde a realizat o imensă muncă de cercetare etnografică. A reușit să demonstreze că această zonă „nu este o pată albă pe harta etnografică a României” și astfel a pus bazele Muzeului de etnografie din Botoșani. De asemenea, a reorganizat Casa Memorială „N. Iorga”, Casa Memorială „George Enescu” din Liveni și Muzeul memorial „G. Enescu” din Dorohoi. A înființat „Muzeul 1907” de la Flămânzi.

În 1978, s-a transferat la Muzeul etnografic al Moldovei din Iași, unde a activat până la pensionare (1995). Însă a realizat cercetări în toate zonele etnografice ale țării. După pensionare a revenit la Botoșani, devenind consultant în cadrul Centrului de Creație Botoșani. Timp de 10 ani (1994-2004) a fost președintele Societății Ortodoxe a Femeilor Române (SOFR) filiala Iași, a cărei membră este și în prezent.

La 85 de ani, doamna Angela își păstrează nealterată bucuria de a trăi. Între Iaşi şi Botoşani, printre oameni de toate vârstele, purtând pe chip semnele unei bunătăţi ancestrale, crede fără sfârşit în Dumnezeu.  

”Eu temperamental sunt făcută să nu fiu tristă. Și Dumnezeu m-a ajutat în sensul acesta, deși greutăți au mai fost destule. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot. Mie de Botoșani întotdeauna îmi este dor”, spune Angela Paveliuc-Olariu, căreia astăzi îi urăm La mulți ani sănătoși!