Magistrații Tribunalului Botoșani s-au pronunțat în acest dosar vineri, 11 noiembrie 2022.
Medicul veterinar Mihai Maxim care a fost dat afară de conducerea Direcției de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA) pentru că a lipsit de la serviciu în perioada sărbătorilor de iarnă de anul trecut, poate reveni pe post.
Doctorului i s-a desfăcut contractul de muncă pe motive disciplinare. I s-au făcut mai multe referate de șefii direcți prin care s-a notat faptul că nu a fost la serviciu în perioada 23 decembrie – 31 decembrie 2021.
Adică, ultimele nouă zile din an, când au fost sărbătorile de iarnă. În referate este consemnat faptul că nu a fost la padoc în zilele de 29 decembrie, 30 decembrie, 31 decembrie, 3 ianuarie 2022 și alte câteva. Pentru absențele nemotivate doctorul Maxim a fost trimis în comisia de disciplină, fiind cercetat de către o comisie formată din două persoane: Ovidiu Dumitraș și Remus Șaramet).
Șase referate l-au vizat pe medicul câinilor comunitari.
La final a fost încheiat un raport: „rezultatul cercetării disciplinare prealabile este consemnat în raportul de cercetare nr. 2028/21.02.2022 și susține că fapta salariatului Maxim Mihai de a absenta de la serviciu în perioada 23.12.2021 – 31.12.2021 constituie abatere disciplinară”.
În aprilie anul acesta șefii DSPSA au solicitat inclusiv ajutorul polițiștilor locali pentru a-l determina pe medicul Mihai Maxim să-și părăsescă locul de muncă.
Ulterior, doctorul a deschis un proces, fiind reprezentat de Sindicatul Impact și a obținut o sentință favorabilă.
Admite în parte contestaţia formulată de reclamantul Maxim Mihai-prin Sindicatul ,,Impact” Botoşani în contradictoriu cu pârâta Direcţia Servicii Publice, Sport şi Agrement Botoşani. Anulează Decizia nr. 80/20.04.2022 emisă de pârâtă. Obligă pârâta să reintegreze reclamantul pe postul deţinut anterior şi să-i plătească acestuia o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, de la data desfacerii contractului individual de muncă, respectiv 21.04.2022 până la data reintegrării efective pe post”,
Sentință Tribunalul Botoșani
DSPSA va trebui să-i achite medicului inclusiv salariile pentru perioada în care a fost destituit, respectiv din aprilie până la momentul repunerii pe post. Sentința este cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare care se depune la Tribunalul Botoşani.
Padocul public al Primăriei trece la noua direcție înființată prin reorganizarea DSPSA, astfel că devine foarte interesant de văzut dacă vor mai exista conflicte de muncă în cazul medicului Mihai Maxim.