Procesul pe care liderii Sanitas l-au deschis împotriva consilierilor judeţeni care au votat iniţial împotriva comasării nu este şi nici nu va fi singurul care îi poartă pe reprezentanţii cadrelor medicale prin sălile de judecată. De la începutul anului şi până în prezent, aceştia au adunat peste 100 de procese intentate Spitalului Judeţean pentru obţinerea unor drepturi băneşti, din care aproximativ jumătate au fost câştigate, iar restul sunt în curs de derulare.
La nemulţumirile cauzate de reducerea salarială de 25% aplicată angajaţilor din sistemul bugetar, s-a adăugat şi cea a nerespectării drepturilor salariale. Mai exact, o parte din cadrele medicale de la Spitalul Judeţean, cu toate că au obţinut o promovare care ar fi trebuit să le aducă un anumit procent în plus la salariu, acesta nu le-a fost acordat. Astfel, reprezentanţii din sindicat au intentat o serie de procese unităţii medicale angajatoare în dorinţa de a obţine pentru fiecare asistentă sau infirmieră toate drepturile de plată. „Procesele pe care le avem sunt pentru trei cauze. Prima este reluarea activităţii din concediul pentru creşterea copilului, când se dă o testare după 15 zile de la întoarcerea la serviciu, iar în funcţie de rezultate se obţine o mărire la salariu de 25% pentru nota 10, 20%, 15% şi 10% în funcţie de nota primită, dar trebuie măcar şapte, care nu a fost acordată. A doua cauză este trecerea de la un grad inferior la un grad superior, de la debutant la funcţie plină, unde trebuie să se primească o mărire şi obţinerea gradului de asistent medical care de asemenea reprezintă un plus salarial”, a declarat Lia Temciuc, lider Sanitas în cadrul Spitalului Judeţean.
Aproape 60 de procese câştigate
De la începutul anului şi până în prezent au fost intentate peste 100 de procese, din care aproape 60 au fost câştigate, circa 45 sunt în curs de derulare şi doar cinci au fost respinse din cauză că nu au avut dosarele complete. Deşi mulţi salariaţi ar trebui să primească retroactiv suma cu care s-au mărit lefurile, ordonanţa adoptată de Guvern privind eşalonarea şi decalarea drepturilor băneşti obţinute de bugetari în instanţă, îi împiedică să obţină aceşti bani. „Nu a fost câştigată o sumă colosală. dar pentru fiecare angajat în parte contează acei bani în plus la salariu”, a adăugat liderul Sanitas. (E.Ş.)