Echipajele din cadrul Primăriei au început să plombeze găurile rezultate pe unele străzi din municipiu în urma ninsorilor care au căzut în această iarnă şi care au afectat covorul asfaltic.
În acest sens, municipalitatea are fonduri prevăzute pentru astuparea gropilor, care se înmulţesc din cauza fenomenelor de înghet-dezgheţ, însă edilii susţin că, prioritare sunt acele străzi unde chiar se impun astfel de lucrări. „Noi avem prinşi undeva la peste 40 de miliarde la acest capitol, aia nu spune neapărat că trebuie consumat pentru mixtură la rece sau pentru mixtură la cald. Noi alocare bugetară avem fără nici un fel de probleme dar cât va fi nevoie atât vom cheltui. Dar de preferat este să nu cheltuim prea mult cu mixtura la rece pentru că oricum este mai scumpă şi nici nu este la fel de bună calitativ ca acea la cald, lucrările nu sunt de aceeaşi calitate şi atunci normal că vom încerca să facem doar strictul necesar”, a declarat Florin Ghiorghiţă, viceprimarul municipiului Botoşani. Totodată, edilul a mai afirmat că va face un tur al municipiului pentru a vedea cum arată străzile din municipiu şi unde se impune să se intervină cu mixtură la rece.