Mai mulţi senatori au depus, la Parlament, un proiect prin care au propus ca persoanele salariate să primească liber de ziua lor de naștere.
Propunerea legislativă, iniţiată de 19 senatori liberali şi unul social-democrat, completează în acest sens art.139 din Legea nr.53/2003 din Codul muncii, potrivit Agerpres.
Potrivit proiectului, "persoanele salariate au dreptul la o zi liberă, plătită, cu ocazia zilei de naştere".
"Acordarea unei zile libere, plătite, în ziua în care fiecare dintre noi îşi serbează ziua de naştere contribuie la motivarea resursei umane, indiferent de domeniul în care aceasta îşi desfăşoară activitatea, de stat sau privat. În cadrul oricărei entităţi - instituţie publică, organizaţie economică etc -, resursa umană este singura resursă capabilă să producă şi să reproducă toate celelalte resurse aflate la dispoziţia acestei entităţi. Fie că vorbim de resursa financiară, tehnologică sau, după caz, materială. Un salariat motivat va contribui activ la creşterea eficienţei organizaţiei respective",
arată iniţiatorii proiectului în expunerea de motive.
De asemenea, potrivit observatornews.ro aceştia menţionează că faptul că salariatul va şti că va avea o zi liberă de ziua lui de naştere îi va oferi acestuia "posibilitatea de a achiziţiona servicii turistice pentru petrecerea acestui eveniment într-o altă localitate" şi astfel "se va contribui la încasările, din taxe şi impozite, la bugetul de stat ori local".
"Ziua de naştere este un eveniment anual, în viaţa fiecăruia dintre noi, şi trebuie să oferim posibilitatea fiecărui salariat de a-şi petrece această zi aşa cum îşi doreşte. Singur, cu familia ori cu prietenii",
au mai apreciat iniţiatorii.
(sursa foto – depositphotos.com)