Angajaţi de la Poştă trimişi acasă din cauza prestaţiilor proaste la serviciu

 

Un nou val de restructurări se anunţă la Oficiul Judeţean de Poştă Română (OJPR). Cu toate că la nivel regional, cât şi naţional OJPR Botoşani a ieşit pe loc fruntaş la cel mai mic număr de angajaţi disponibilizaţi, în perioada imediat următoare în jur de 20 de oficianţi din mediul urban vor fi daţi afară pentru a face economii.

Deja OJPR Botoşani se află la cea de a treia etapă de restructurări din acest an. În prima tură a fost desfiinţat Oficiul Poştal din Săveni în care lucrau 12 oameni, însă aceştia au fost asimilaţi pe alte funcţii. „Mi-am luat măsuri de precauţie când a venit efectiv restructurarea cea mare. Am desfiinţat la Săveni că trebuia să dispară, avea puţin profit faţă de alte agenţii şi am rezolvat din punct de vedere organizatoric i-am adus la Botoşani, ba i-am adus şi pe funcţii superioare. Dirigintele de acolo e inginer de sistem la noi, dar era şi bun, l-am adus cu tot soţie şi pe el şi pe alţii. E mai greu că fac naveta, dar i-am adus pe calea cea bună”, a declarat Mihai Ştefan, director OJPR. Motivul invocat de către conducerea Poştei pentru concedieri este că angajaţii nu aduc profit companiei, iar ei sunt răsplătiţi în funcţie de activitatea pe care o desfăşoară. Drept dovadă, pentru a echilibra capitalul companiei şi pentru a ieşi pe profit la Botoşani vor fi date afară alte 20 de persoane. „În urma normării trebuie să îmi plece în jur de 20 de inşi şi nu cred că o să am posibilitatea să îi salvez. În primul rând au ieşit la normare foarte prost. De ce nu ies la normare? Nu ies, din cauza prestaţiilor foarte proaste care sunt în Poştă. Nu poţi să îi plăteşti dacă nu aduc profit şi atunci nu se regăsesc în jur de aproximativ 20 de oficianţi şi în special din mediul urban. Ponderea va fi la Botoşani, în jur de 4 oameni şi jumătate la Oficiul 1”, a completat Mihai Ştefan. Ceilalţi angajaţi vizaţi în această reducere de posturi sunt din Săveni şi Dorohoi, iar aceştia vor primi timp de aproximativ 3 luni de zile 75% din salar, după care vor intra în şomaj tehnic. (E.Ş.)