La orele dimineții, marți, 8 septembrie 2015, la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Mavromati a fost transportată o femeie, după ce a fost implicată într-un accident rutier.
Femeia, Adela R., de 43 de ani, din localitatea Albești, a suferit un traumatism la nivelul brațului stâng, mai exact în zona umărului, având o fractură, care i-a fost provocată în urma unui accident rutier în care a fost implicată. Impactul rutier s-ar fi produs în satul Victoria, din comuna Stăuceni, iar femeia de 43 de ani ar fi fost pasager într-un autoturism marca Volkswagen, care s-a izbit într-o autoutilitară. Se pare că Adela R. nu ar fi purtat centura de siguranță în clipa în care s-a produs impactul.
Totodată, se pare că Adela R. ar fi angajată la unitatea școlară din Albești, iar în urma leziunilor suferite, aceasta a fost internată pe secția de Ortopedie a Spitalului Județean Mavromati. Mai mult decât atât, oamenii legii vor stabili circumstanțele în care s-a produs accidentul. (M.M.)